– N-am înţeles şi nu voi înţelege niciodată, Ioane, de ce oameni în toată firea, respectabili şi competenţi, ba chiar cu har de la Dumnezeu se îmbolnăvesc doar de …politică şi orbeste, îi aduc osanale… Nu! Vă rog, să citiţi „îmbolnăvirea” corect, prin faptul că… nu s-au apucat de politică s-o practice, fapt pentru care i-aş stima, nevoie fiind şi de intelectuali adevăraţi pe acest tărâm ademenit de atâtea ciolane colorate şi bine retribuite. Am fi scăpat atunci de scenele groteşti dintre cei „promovaţi” doar pe bază de carnet de partid (conform mărturiei publice ale unuia de-al lor), în care „rufele” lor bine vopsite sunt spălate în public, cu ştampile sau fără ştampile, cu relatări, cu mâna pe icoană ori cu invitaţii de genul „te rog să-mi beleşti…” (uite, domnule, că te mai şi roagă, astăzi!), care au „necesitat”, desigur, informări (se mai poartă?) la împărăţie.
Am fi fost scutiţi de apariţii interesate (nu interesante, sigur!) doar de nişte profituri păguboase pentru noi, adepţii „ mişcării de animatori” reticenţi la dreptul de a fi consideraţi „stupizi” în colonia lor francofonă (Care francofon? Poate francofil… stimată apariţie, inutilă, în acest sistem fără cenzură!) în care se tot flutură… turismul… (Oare, mai e turism?) cultural pe …hârtie.
Am fi avut şi rondurile cu florile vieţii intacte, Ioane, şi ne-am fi oglindit sufletele în ele, nu în „pietrile” măsluite şi colorate de unii, doar ca să-şi umfle buzunarele şi să ne râdă în nas cu monstruozităţi din fier vechi de genul: Homosexualul, Tunelul de lumânări, Căruţa proştilor, Drumul reformei, Bordelul, Florile capitalismului, etc. (conform cu poreclele date de cetăţeni, auzite la timpul respectiv) cică …”fapte de cultură”. (La aşa cultură!…)
Ce-or fi avut, Ioane, cu Nicolae Bălcescu, istoric şi scriitor, patriot desăvârşit (nu cumva asta i-a supărat?) de l-au schimbat de pe firmamentul unui liceu cu un fanariot, care nu a fost decât… politician.
Sau cu marele nostru dramaturg, care şi numai pentru faptul că a trecut prin Râmnic şi a participat la o „şedinţă cu învăţătorii” şi tot trebuia ca o şcoală să-i poarte numele ( nu mai punem la socoteală că „O scrisoare pierdută”, „Năpasta” şi poate, şi altele ar avea subiecte de pe aici…) care a fost schimbat tot cu un … politician. Ce-o fi avut Tache Ionescu, găzar la origini, cu urbea noastră? Ba, colac peste pupăză, i-au făcut şi statuie! „Din sărăcia noastră (ori prostie?), Doamne! În Râmnic n-au statui mari personalităţi ca: Mihai Viteazul, Matei Basarab, Radu de la Afumaţi, Neagoe Basarab, Ion Antonescu, Mihai Eminescu, Gib Mihăescu, Gh. Sabin, C. Mihăilescu, etc., dar apar politicienii lui …peşte, pe care n-am dat şi nu dau doi bani! (Şi mă fac purtătorul de vorbe al multora ca mine). Na, că era să-l uit pe Vintilă Brătianu. De ce n-o fi „stat” el la Mihăeştiul său ori la Momoteşti? Credeţi, „domnilor politicieni”, că ne era dor de el? Vă garantez, că nu! Îl preferam pe Ion Antonescu şi, poate, că ne ţinea şi de foame în vremuri ca astea, de răstrişte.
Să fie, oare, doar din cauza unor ifose colorate ale unor „domni” cu amintiri bănoase, Ioane, ori se vrea întocmai confirmarea dorinţei unor ciufuţi, care vor restauraţia cu orice preţ, pentru că, vezi doamne, cincizeci de ani din viaţa noastră pentru ei nu contează, de-ţi vine să zici pe dos proverbul acela „dacă n-ai bătrâni, să-ţi cumperi!”
Ce să credem, oare, Ioane că Râmnicul e în pericol? Hai să ne preţuim Cultura şi Istoria, nu politica, pentru că asta dintotdeauna a fost (iertaţi-mi cuvântul!) curvă, bazată doar pe corupţie, hoţie şi minciună…
George Achim
