Hoţii de lemn pun pe jar autorităţile

0
69

Hoţii de lemn pun pe jar autorităţile

Pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite îndreptate împotriva fondului forestier, în special înainte de sărbătorile de iarnă, în judeţul Vâlcea s-a întocmit un plan comun de acţiune, între Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea; Inspectoratul de Poliţie, Biroul de Poliţie Transporturi Vâlcea; Garda Financiară – Secţia Vâlcea; Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, Direcţia Silvică Râmnicu Vâlcea; Comisariatul Judeţean Vâlcea al Gărzii Naţionale de Mediu şi Secţia de Drumuri Naţionale Vâlcea. Astfel, în zilele de 13 şi 14 noiembrie 2006, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea s-au desfăşurat  întâlniri ale reprezentanţilor tuturor instituţiilor implicate, pentru stabilirea acţiunilor şi modalităţilor de desfăşurare a acestora, pentru limitarea furturilor de material lemnos. S-a pus accent pe tăierea ilegală de brad şi molid, care se valorifică sub forma „Pomilor de crăciun”. S-a hotărât ca, în perioada 15 noiembrie 2006 – 15 ianuarie 2007 să se organizeze filtre în punctele şi traseele obligatorii de trecere a mijloacelor de transport, patrulări în zonele împădurite la diferite ore din zi sau din noapte, se vor verifica incintele locurilor de debitat material lemnos şi pieţele, târgurile şi oboarele, pentru asigurarea respectării legalităţii în domeniul forestier. „Periodic, se va efectua o analiză comună a rezultatelor obţinute în baza acestui plan de cooperare, urmând ca la sfârşitul lunii ianuarie să se efectueze bilanţul tuturor acţiunilor organizate în această perioadă de timp.” – a precizat colonelul Ion Idu, şeful Jandarmeriei Vâlcea.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.