Deputatul Vlădoiu hărţuieşte miniştrii lui Tăriceanu
Recent deputatul Aurel Vlădoiu a adresat o interpelare Ministrului Economiei şi Comerţului, Codruţ Sereş. Demersul parlamentarului PSD urmăreşte transformarea unor imobile din comuna Copăceni într-un centru pentru persoanele adulte aflate în dificultate.„Obiectul interpelării: prin această interpelare doresc să prezint în faţa dumneavoastră câteva probleme cu care se confruntă administraţia locală din judeţul Vâlcea, problemă ce poate fi rezolvată prin implicarea efectivă a Ministerului Economiei şi Comerţului.Ca urmare a restituirii către foştii proprietari a unor imobile cărora li se dăduse destinaţie socială, judeţul Vâlcea se confruntă în prezent cu o acută lipsă de spaţii în zona socială.În demersurile întreprinse de către factorii de răspundere din judeţ în vederea depistării unor locaţii care să se preteze în a fi transformate în centre sociale au fost depistate mai multe imobile, nefolosite sau folosite într-o mică măsură, pe teritoriul comunei Copăceni, judeţul Vâlcea. Aceste obiective se află în patrimoniul S.C. Exploatarea Minieră de Carieră Berbeşti Societatea Naţională a Lignitului Oltenia S.A. Târgu Jiu, ele fiind:
Grup social administrativ, p+3E, suprafaţa desfăşurată 2672 m.p., valoare inventar 264.416 lei;
Bloc de intervenţii, p+2E, 24 apartamente, suprafaţă desfăşurată 1149 m.p., valoare inventar 12.812 lei (investiţie în curs);
De aceste investiţii sunt dependente următoarele: amenajare incintă şcoală şi acces incintă principală; amenajare incintă bloc intervenţii; centrală termică cu reţea termică şi cazan PAC; casă poartă-remiză PSI, cu o valoare totală de inventar 160.947 lei.
Întrucât aceste imobile îndeplinesc deja condiţiile minime pentru a fi transformate în vederea înfiinţării unui centru rezidenţial pentru persoanele adulte aflate în dificultate, solicit urgentarea demersurilor necesare transferului acestor active în proprietatea publică a judeţului Vâlcea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea.”