Ciobanii terorizează Titeştiul

0
80

Ciobanii terorizează Titeştiul

 

Deputatul Emilian Frâncu îi solicită ministrului Administraţiei şi Internelor înfiinţarea în zonă a unui post de jandarmi pentru detensionarea situaţiei

 

      Liberalul Emilian Frâncu nu a rămas indiferent la desele sesiări ale localnicilor din comuna Titeşti, care de o bună bucată de timp sunt terorizaţi de anumiţi crescători de oi, care le încalcă proprietăţile şi-i ameninţă cu bătaia. Deputatul vâlcean i-a adresat Ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, următoarea interpelare:
      „În comuna vâlceana Titeşti persistă, de ceva vreme, o stare de tensiune generată de comportamentul abuziv al unor crescători de oi care îşi pasc animalele pe terenurile cetăţenilor din comună, producându-le acestora, an de an, mari pagube materiale. Profitând de slăbiciunea justiţiei din oraşul Brezoi, care a anulat câteva procese-verbale de contravenţie ce le-au fost întocmite, aceşti oieri încalcă cu bună ştiinţă chiar şi o hotărâre a consiliului local, ameninţă cu bătaia şi chiar cu moartea cetăţeni ai comunei şi au generat numeroase scandaluri. Au fost momente când teroarea astfel instituită i-a determinat pe majoritatea locuitorilor să nu mai iasă din casele lor după căderea serii. Până şi poliţiştii din comună se tem să se apropie de turmele care nestingherite pasc ilegal pe terenurile agricole din comună. Toate aceste aspecte sunt cuprinse într-o recentă informare întocmită şi prezentată în plenul Consiliului Judetean Vâlcea de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – ATOP. Ţinând cont de cele expuse aici, vă rog, domnule Ministru, să luati de urgenţă măsurile care se impun, şi vă întreb dacă nu se impune de urgenţă înfiinţarea în comuna Titeşti a unei unităţi de jandarmi, singura care ar fi în măsură să descurajeze o serie de acte antisociale care se petrec aici şi în comunele învecinate, cum sunt furturile de animale şi sustragerile de material lemnos din pădure. Solicit răspuns verbal şi în scris.”
Demers pentru salvarea Bisericii „Sf. Vasile“ din Horezu
      Intervenţiile deputatului Emilian Frâncu, adresate ministerelor pentru reabilitarea unor obiective culturale, continuă cu cea adresată ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, referitoare la biserica Sf. Vasile din Horezu. „Construită în anul 1826, biserica Sf. Vasile din oraşul Horezu, inclusă pe lista monumentelor istorice, are nevoie urgentă de lucrări de consolidare în valoare de 250.000 RON şi de lucrări de restaurare a frescei în valoare 200.000 RON. Construită din cărămidă şi din piatră de râu, biserica Sf. Vasile este în formă de corabie, cu o singură turlă, iar pictura este în frescă, în stil bizantin. Biserica face parte din parohia Horezu şi este lăcaşul de cult al credincioşilor din partea de nord a acesteia, fiind situată la aproximativ 800 de metri de centrul localităţii. Biserica nu a mai fost consolidată de mai bine de 120 de ani şi, având în vedere recomandările specialiştilor, vă solicit, domnule Ministru şi domnule Secretar de Stat, să îmi precizaţi când veţi putea dispune alocarea fondurilor necesare pentru lucrările menţionate mai sus.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.