Alegeri sau circ?

0
80

Adunarea Generală a AJF Vâlcea

Alegeri sau circ?

În sfârşit, gata cu interimatul la şefia AJF! Pe 2 decembrie, la Sala Sporturilor „Traian“, va avea loc Adunarea Generală de Alegeri, urmând a se alege noul preşedinte cu un mandat a cărui „lungime“ este incertă. Noul şef al AJF Vâlcea are două mari priorităţi:

– stoparea scandalurilor şi a violenţelor din fotbalul judeţean;

– corelarea statutelor şi a regulamentelor AJF la noile prevederi ale statutelor şi regulamentelor FRF.

Prima se va putea rezolva din primăvară, o dată cu începerea returului. Legat de statutele şi regulamentele AJF, acestea trebuie puse la punct până la viitoarea Adunare Generală, din februarie 2007, prilej cu care şi neclarităţile referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei ce candidează la şefia AJF să fie eliminate.

Doar doi candidaţi: Pintilie şi Cumpănaşu!

În mod normal, Adunarea Generală ar trebui să fie uşor de desfăşurat, în condiţii mai civilizate şi disciplinate decât oricare altă Adunare din ultimii zece ani. Dacă vor fi jumătate plus unu din delegaţii cu drept de vot, în nici o jumătate de oră totul se termină. Ar trebui să aibă loc apelul nominal, să se constate că Adunarea Generală este statutară, apoi fiecare delegat de structură sportivă va primi buletinul de vot, va alege dintre Pintilie şi Cumpănaşu, va pune buletinul de vot în urnă, iar Comisia de Validare va număra buletinele de vot şi va face cunoscut numele viitorului preşedinte. Din spusele mai multor oameni de fotbal şi din experienţa altor Adunări de alegeri, vicepreşedintele Constantin Pintilie porneşte favorit în faţa lui Dumitru Cumpănaşu, care trebuie să-şi depăşească recordul de două voturi. În acest caz, n-ar fi exclus ca mulţi delegaţi să spună: „Pintilie iese preşedinte şi fără votul meu!“ – iar în acest caz l-ar vota pe Cumpănaşu. Dacă mulţi vor gândi şi vor acţiona astfel, atunci vom putea avea parte de un rezultat strâns, surprinzător.

Federaţia i-a dat dreptate lui Lovin?

O altă informaţie surprinzătoare, de ultimă oră, ar fi aceea că de la FRF ar fi sosit un răspuns cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat la şefia AJF, spunându-se, printre altele, că funcţia de preşedinte al Comisiei de Disciplină poate fi considerată funcţie de conducere. În acest caz, Lovin ar trebui acceptat la vot! Culmea e că de data aceasta fostul şef (interimar?) al agriculturii vâlcene are la dosar documente în care spune că a fost director tehnic la o echipă din Băbeni. Nu avem informaţii certe şi decât să apreciem greşit realitatea, mai bine aşteptăm derularea faptelor, ştiindu-se faptul că dintre puţinii susţinători ai lui Dumitru Lovin există câţiva care vor să se discute acceptarea dosarului lui Dumitru Lovin în Adunarea Generală. Personal aş fi de acord cu o astfel de acceptare, pentru ca rezultatul votului să-l lămurească odată pentru totdeauna pe Lovin că nu este dorit la AJF! Discutând acceptarea candidaturii în Adunarea Generală, acolo unde nu este un asemenea punct pe ordinea de zi şi ştiindu-se faptul că nu este de competenţa statutară a Adunării de a valida candidaţi, există riscul real de a se isca un schimb dur de replici între cei ce-l vor pe Lovin şi cei ce-i sunt împotrivă, fiind uşor să se ajungă astfel la circul de altădată!

Campanie electorală dusă în mod diferit

Cei trei care au depus dosare pentru a candida la şefia AJF Vâlcea au dus campanii electorale diferite. Vicele Pintilie s-a rezumat la a sta în preajma AJF Vâlcea şi, până la suspendarea sa din funcţie, a contribuit din plin la rezolvarea unor probleme ale echipelor. „Lumea mă cunoaşte, am muncit ani buni în folosul fotbalului vâlcean şi judeţean, aşa că am încredere că delegaţii îmi vor oferi acum şansa de a le fi preşedinte!“ – spune Pintilie. Al doilea candidat, Cumpănaşu, a făcut scurte deplasări în teritoriu şi s-a rezumat la a-şi prezenta în presa scrisă şi la TV ideile pe care le va pune în practică dacă va fi votat. Dumitru Lovin, deşi i s-a respins candidatura, n-a depus armele. A organizat întâlniri în teritoriu, una dintre acestea având loc la Drăgăşani. Din informaţii certe, la întâlnirea de la Drăgăşani au fost prezenţi doar opt delegaţi de echipe, până la final rămânând trei! Unul dintre aceştia ne-a confirmat că i-a spus lui Dumitru Lovin să termine cu aceste insistenţe de a i se accepta candidatura, pentru că ar însemna o încălcare a statutului AJF!

Ultima oră
Fosta conducere face campanie anti-Pintilie prin judeţ?

În afara faptului că marţi seara a avut loc o întâlnire „de taină“ la Costeşti, prin care s-a încercat „cumpărarea“ de voturi pentru alegerile de la AJF Vâlcea, candidatul Constantin Pintilie a mai fost informat că unele persoane care au mai activat cu ceva timp în urmă în fotbalul judeţean bat judeţul la greu, în sus şi-n jos, încercând să lămurească delegaţii de echipe să voteze împotriva lui Jackie. Din păcate, până la ora închiderii ediţiei, nici Pintilie şi nici noi nu am reuşit să avem confirmarea clară a ceea ce s-a întâmplat şi numele celor care bat judeţul în lung şi lat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.