Tinerii politicieni stau cu ochii pe seniori

0
63

PROIECT. Şeful TD Vâlcea, Bogdan Almaşi vrea să organizeze forumuri de dezbatere

Tinerii politicieni stau cu ochii pe seniori

Sătui să tot stea deoparte şi să-i lase pe colegii lor mai vârstnici să se joace de-a politica, junii politicii vâlcene ies la atac. Preşedintele Tineretului Democrat Vâlcea, Bogdan Almaşi a oferit presei detalii despre un proiect prin care tinerii politicieni să se apropie de administraţie. Proiectul are drept principal scop familiarizarea tinerilor cu administraţia publică locală – Consiliul Judeţean şi Consiliul Local, experienţa acumulată urmând a le folosi în momentul când vor candida pentru posturi în aceste două instituţii. În acest sens, vor fi organizate două forumuri de dezbatere, la nivelul judeţului (CJ al Tinerilor) şi al municipiului (CL al Tinerilor). Aceste două forumuri vor funcţiona în paralel cu instituţiile monitorizate. În cursul acestei săptămâni, tinerii democraţi vâlceni vor trimite scrisori oficiale tuturor organizaţiilor de tineret din partidele politice reprezentate la nivelul judeţului, pentru desemnarea de către acestea a unor reprezentanţi în cele două forumuri. Obiectivele celor două forumuri vor consta în creşterea gradului de implicare a tinerilor în viaţa publică, susţinerea unor iniţiative de interes pentru comunitate, formarea de specialişti în administraţia publică, participarea la şedinţele CJ şi CL. „Nu trebuie să aşteptăm să ia alţii decizii pentru noi, pentru că noi vom fi aceia care vor duce povara administraţiei. Trebuie să fim mai mult luaţi în seamă. În 2008 sperăm să vedem în Consiliul Judeţean o medie de vârstă mai joasă decât în prezent”, a declarat Bogdan Almaşi în cadrul unei conferinţe de presă. • O.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.