Construcţia bugetului, prioritară pentru România

0
84

În perspectiva integrării europene

Construcţia bugetului, prioritară pentru România

Senatorul PD, Dorel Jurcan este de părere că una dintre priorităţile României în această perioadă o reprezintă construcţia bugetului pentru anul 2007. Într-un comunicat de presă, parlamentarul democrat arată următoarele: „Construcţia bugetului pe anul 2007 se întemeiaza pe o realitate politico-economică incontestabilă: la 1 ianuarie, România va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. În mai puţin de 2 ani, Alianţa DA a reuşit să elimine întâzierile preluate de fosta guvernare în domeniul integrării şi să îndeplinească obiectivul asumat al societăţii româneşti: aderarea la Uniunea Europeană. Spre deosebire de fosta guvernare care a folosit bugetul naţional cu prioritate pentru clientela politică, Alianţa PNL-PD, a schimbat radical filosofia bugetară, care are ca puncte  de pornire priorităţile şi proiectele de dezvoltare ale României. Între anii 2005-2006, România a avut cea mai bună evoluţie economică din ultimile decenii, în condiţiile în care a avut curajul să renunţe la asistenţa Fondului Monetar Internaţional. Rezultatele economice şi previziunile pentru 2007 au arătat că decizia a fost una corcectă, iar reprezentanţii FMI sosiţi la Bucurşti au apreciat progresele României. Aplicarea cotei unice de impozitare, păstrarea TVA-ului la 19%, colaborate cu întărirea controlului fiscal  au contribuit la sporirea veniturilor, leul devenind o monedă convertibilă cu un curs de schimb stabil, investiţiile străine depăşind astfel  în 2 ani de zile întregul volum de investiţii străine din perioada 1991- 2004. Introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor realizate de persoanele fizice a avut un impact favorabil asupra creşterii fondurilor unităţilor administrativ–teritoriale, ducând la creşterea bugetului local şi implicit la dezvoltarea de noi activităţi aducătoare de venituri.  Marea provocare a României în acest moment este de a asigura ca proiectarea şi utilizarea resurselor publice să se facă pe baza unei viziuni corecte care să menţină şi să asigure în continuare  stabilitatea şi  competivitatea în dezvoltarea economică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.