Vâlcenii s-au duelat la Satu Mare

0
74

Scrimă

Vâlcenii s-au duelat la Satu Mare

Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare a găzduit, în perioada 14 – 17 septembrie 2006, Campionatul Naţional de Floretă rezervat juniorilor „Under 15”, masculin şi feminin. CS Oltchim Rm. Vâlcea a fost reprezentat de un număr de 20 de „muşchetari”, antrenaţi de tehnicienii Livius Buzan, Luminiţa Marcu şi Ion Mihai.Primii care au intrat pe planşă au fost băieţii, la concursul individual. În clasamentul final, pe primele patru locuri, la individual, nu s-a clasat nici un vâlcean. Pe echipe, însă, la masculin, CS Oltchim a reuşit un loc patru (Gabriel Tinca, Bogdan Cosma, Ştefan Raşcu şi Cătălin Tiţa) şi un loc opt (Bogdan Preda, Adrian Obrotin, Petre Tudorache şi Mihai Paraschiv). La individual feminin, cea mai bună clasare a avut-o sportiva Tatiana Găinuşe, care a terminat competiţia pe locul şase, iar pe echipe, CS Oltchim (Tatiana Găinuşe, Eliza Niţoi, Oana Cernătescu şi Cristian Pomană) s-a clasat, de asemenea, pe locul şase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.