A mai rămas mai puţin de o lună până la inaugurarea celui mai mare şi modern centru comercial din Vâlcea. Construcţia avangardistei River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea a început în 29 septembrie anul trecut şi clădirea va fi inaugurată în 27 octombrie anul acesta. Un adevărat record local ţinând cont de amploarea construcţiei şi de valoare investiţiei. În 21 ianuarie sub titlul „ Mall la Râmnicu-Vâlcea” cotidianul naţional „ Evenimentul Zilei” publica : „Spre sfârşitul anului trecut, la Râmnicu-Vâlcea au demarat lucrările de construcţie a unui centru comercial. Valoarea investiţiei, de peste 18 milioane de euro, recomandă proiectul ca fiind cel mai important, de după 1989, din zonă. River Plaza va fi amplasat în centrul oraşului, mai exact în perimetrul delimitat de străzile Ştirbei Vodă, Independenţei şi Calea lui Traian. Suprafaţa construită a complexului va fi de 23.000 mp, dintre care 11.000 mp vor fi închiriabili. Clădirea, structurată P+5 niveluri, va dispune de 250 de locuri de parcare. Parterul este rezervat segmentului de servicii, aici urmând să fie amenajate o curăţătorie, o agenţie bancară şi una de schimb valutar, precum şi un supermarket. Primul etaj este destinat desfacerii de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Produsele electronice, electrocasnice şi IT vor ocupa etajul secund, iar la următorul nivel se vor găsi cafenele şi restaurante, plus un loc de joacă pentru copii. Etajul IV va găzdui un patinoar şi un miniteren de fotbal în aer liber, precum şi un club de fitness. Ultimul etaj va adăposti o zonă de jocuri şi casino. Potrivit planurilor, River Plaza va fi inaugurat în cursul acestui an.” Şi colegii noştri din Bucureşti nu s-au înşelat. Inaugurarea se apropie. Suntem bucuroşi că am reuşi, indirect, să sprijinim acest proiect şi noi cei de la „ Ziarul de Vâlcea”.
Chiriaşi, numai unul şi unul!
Pentru investitori nu a fost deloc un an uşor. Pe lângă finanţarea construcţiei, găsirea de chiriaşi interesaţi, convingerea reprezentanţilor unor firme de marcă din lume, rezolvarea diverselor probleme tehnice, aprovizionarea, alegerea constructorilor profesionişti şi serioşi ei au trebuit să facă faţă şi unui adevărat val de ură şi invidie. O parte din presa mercenară a răspuns unor comenzi ale concurenţei. Unii consilieri locali au crezut că-şi pot face capital electoral atacând proiectul şi criticându-l. Au intervenit şi fel de fel de politicieni care au ieşit în public cu acuzaţii nefondate şi cu declaraţii care nu-şi aveau rostul. Administraţia locală a înţeles însă în cele din urmă că dincolo de orice speculaţii rămâne adevărul. Şi adevărul e că River Plaza înseamnă 1000 de locuri de muncă bine plătite pentru râmniceni şi miliarde bune aduse la bugetul local prin taxe şi impozite. Înseamnă de asemenea un centru atractiv pentru turişti, un sprijin pentru bănci, pentru firmele de taxi, un comerţ civilizat, un prilej pentru a determina companii importante să investească în Râmnicu Vâlcea. Populaţia a fost de la început majoritar favorabilă proiectului. Pe site-ul www.riverplaza.ro la întrebarea „ Cât de oportună credeţi că este construirea în Râmnicu Vâlcea a unui centru comercial de tip mall ?”au răspuns 5535 de persoane. Dintre acestea 67 la sută au optat pentru varianta „ foarte favorabilă” şi 17,82 la sută pentru cea „favorabilă”. Suntem bucuroşi că de câteva luni consecutive „Ziarul de Vâlcea” este cel mai bun referrer web pentru www.riverplaza.ro” mii de cititori de pe internet ai noştri accesând şi moderna pagină a viitorului centru comercial, mulţi dintre ei reuşind în acest mod să-şi găsească un loc de muncă la una din prestigioasele societăţi ce vor opera aici. Şi sunt destule.
Dezvăluim azi câteva:
Supermarket: SPAR Supermarket
Confecţii: Steilmann, Lee Cooper, Puma / Stone Creek, BSB, Adidas, Kenvello, Bigotti, Flo&Jo, Secuiana, Killtec, Jolidon, Algenia, Diana Fashion, Nisa, Mariquita
Încălţăminte: Leonardo, Benvenuti, Total
Cosmetice şi accesorii: Beauty Shop, Gold Stil, Meli Melo, Sabri Gold
Electrocasnice, electronice şi IT: Altex, Flamingo, Germanos, Internity, Arsis, Plus GSM
Servicii: BCR, Tobacco Shop, Farmacia Dona, Optiplaza, Turbo Photo GSM, Dry Cleaning, Impact, Kids Area
Restaurante şi fast-food: Pizza Hut, KFC, Spring Time, Cafe Corner, Nescafe, Moak Coffee, Aroma Cafe, Matteo Restaurant, Fornetti, Bonita
Traian Guminski