Nicolae Pătru vrea să-l îngroape pe Gutău
Nicolae Pătru, vicepreşedintele Consiliului Judeţean şi liderul PRM din Vâlcea a fost timp îndelungat în război deschis cu Mircia Gutău, primarul arestat al Râmnicului. Presa locală abunda de atacuri reciproce ale celor doi pe când Gutău era mare şi tare la primărie. Atunci toată lumea îi dădea dreptate primarului şi considera acuzele din conferinţele de presă ale lui Pătru ca fantasmagorice. Acum roata s-a întors. Pătru are din ce în ce mai mult tupeu şi loveşte interesele democraţiilor acolo unde îi doare mai tare. Recent peremistul a înaintat un amplu memoriu DNA şi a solicitat controale amănunţite ale modului în care s-au făcut achiziţiile de primăria condusă de Gutău. În memoriu se fac trimiteri clare la adresa unor societăţi care au primit prin încredinţare directă sau prin licitaţii aranjate în acte comenzi de sute de milioane pentru diverse servicii şi bunuri. Primăria a plătit din bani publici de multe ori preţul dublu faţă de cel practicat pe piaţă. Acum , după înregimentarea fostului primar Traian Sabău în PRM nu este exclus ca Nicu Pătru să intre în posesia altor informaţii compromiţătoare despre administraţia locală a municipiului. (T.G.)