Italienii – amatori de vânătoare la Vâlcea
Italienii sunt printre cei care apreciază foarte mult vânatul din judeţul Vâlcea. În ultima perioadă Mai multe grupuri de cetăţeni italieni au fost prezenţi la Vâlcea şi au participat la partidele de vânătoare organizate de Agenţia Judeţeană pentru Vânătoare şi Pescuit Sportiv Vâlcea. Italienii preferă în special vânatul mic – raţe, gâşte sălbatice, iepuri, etc, în timp ce austriecii şi germanii sunt încântaţi de trofeele obţinute de la vânatul mare – cerbi şi urşi. În ultimele săptămâni au fost prezente la Vâlcea trei grupuri de vânători italieni, care au împuşcat sute de păsări. „Vânătorilor italieni le-a plăcut foarte mult la Vâlcea şi au spus că vor reveni“ – a spus Ion Antonescu, preşedintele AJVPS Vâlcea. Deşi tarifele practicate pentru vânătoare sunt destul de piperate foarte mulţi străini au solicitat la AJVPS organizarea unor vânători la Vâlcea. În sezonul 2005-2006 peste 100 de vânători români şi cel puţin 30 străini au cerut să vâneze în judeţ. Vânătorile de raţe sălbatice au fost organizate la Marcea, Ioneşti şi Aureşti, iar o alta la Călimăneşti. Din păcate cele mai multe dintre trofeele animalelor mari sunt trecute peste hotare. De obicei, străinii ajung la Vâlcea prin intermediul unor agenţii de turism specializate. Încheierea contractelor cu administratorii fondurilor de vânătoare, cazarea şi deplasarea pe teren fiind organizate de AJVPS.