DNA, sesizat în legătură cu afacerile de la Primăria Râmnicului
• preşedintele PRM Vâlcea, Nicolae Pătru, cere procurorilor anticorupţie să verifice modul în care au fost achiziţionaţi sute de stâlpişori metalici amplasaţi în tot Râmnicul
Preşedintele PRM Vâlcea, Nicolae Pătru a adresat recent, prin avocatul său, Victor Stănculescu, o serie de memorii la Departamentului Naţional Anticorupţie, printre care şi unul privind licitaţia pentru achiziţionarea de către Primăria Râmnicului a stâlpişorilor metalici amplasaţi în municipiu.
„Prin conţinutul acestui memoriu am dori să vă aducem la cunoştinţă nemulţumirea unor cetăţeni din municipiu cu privire la jaful practicat la Primăria municipiului Rm. Vâlcea, în administrarea şi justificarea banilor publici.
O faptă clară de nerespectare a legii este modul în care au fost achiziţionaţi stâlpii de delimitare reflectorizanţi la un preţ foarte mare.
Primăria, în calitate de achizitor, avea obligaţia să contacteze mai multe societăţi care produc astfel de stâlpi pentru a-i achiziţiona de la societatea cu preţurile cele mai mici.
Acest lucru nu s-a produs datorită intereselor meschine ale reprezentanţilor acesteia.
Nu s-a organizat nici un fel de licitaţie, stâlpişorii au fost achiziţionaţi de la SC Vesta Investment SRL cu sediul în Otopeni, Calea Bucureştilor nr.1, jud. Ilfov, la o sumă foarte mare faţă de preţurile reale de pe piaţă (cu 50% mai mare).
Tot de la respectiva societate s-au achiziţionat şi limitatoarele de viteză fără licitaţie, la o valoare de 829.258.040 lei conform contractului 4657 din 08.02.2005.
Aceeaşi primărie, la data de 15.05.2006 a achiziţionat stâlpi fosforescenţi, cu suma de 27.646,08 RON, conform contractului nr.15199 din 15.05.2006.
Conform art.2 din Legea 78/2000 persoanele prevăzute la art.1 în cazul nostru fiind vorba de primar sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiilor ori însărcinărilor primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”. (la memoriu este anexată oferta unei societăţi care comercializează aceleaşi materiale, de aceeaşi calitate, la un preţ mult mai mic).