Banii dezvăluie substituirile din fotbalul judeţean

0
87

Banii dezvăluie substituirile din fotbalul judeţean

Cristian Manu, preşedintele şi delegatul echipei Sportul Rm. Vâlcea, a rămas acelaşi inventiv, simpatic şi surprinzător om de fotbal, iar cele petrecute sâmbătă la Drăgăşani întăresc afirmaţiile de mai sus. La meciul de fotbal al echipei sale, susţinut în deplasare la Drăgăşani, Manu a lansat, înainte de meci, în rândul suporterilor, oferta de 200 de euro drept premiu celui care va observa în rândul grupării gazdă un jucător „pe fals”. Potrivit spuselor lui Manu, această idee a dat roade, astfel că, la final, a ştiut pe cine să conteste şi a câştigat cu 3-0 o partidă încheiată pe teren la egalitate. Dacă ne mai spune şi cine a luat premiul e şi mai bine!  Prin urmare, Comisia de Disciplină de la AJF a analizat şi cele petrecute la meciul dintre Petrolul II Drăgăşani şi Sportul Rm. Vâlcea, partidă încheiată la egalitate, scor 2-2, dar la sfârşitul căreia oaspeţii au formulat o contestaţie pentru substituire. Petrolul II Drăgăşani a pierdut cu 3-0 meciul cu Sportul Rm. Vâlcea, iar Dumitru Dobre a fost amendat cu 50 de lei şi va trebui să privească din tribună vreo două etape meciurile echipei sale. Cristian Manu a solicitat ca suma achitată pentru contestaţie să-i fie returnată şi să-i fie plătită şi ziua de lucru (!), deşi mulţi susţin că el este la pensie. În altă ordine de idei, tot de la Petrolul II Drăgăşani au fost suspendaţi, pe lângă preşedintele clubului, alţi trei jucători. Valentin Ionescu şi Ion Gonţ au primit două galbene în timpul jocului, fiind eliminaţi de pe teren. În afară de amenda de 15 lei de fiecare, aceştia sunt obligaţi să stea pe margine o etapă. Mai grav a fost cazul jucătorului Marian Nicolae, care l-a lovit de trei ori cu pumnul pe arbitrul-asistent Mrejeru. Comisia a decis suspendarea jucătorului timp de 6 etape şi o sancţiune pecuniară de 60 de lei pe care o va achita AJF-ului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.