Vâlcea ÔÇô judeţ de tranzit pentru droguri

0
76

Vâlcea – judeţ de tranzit pentru droguri

Vâlcea rămâne, în opinia specialiştilor în special un judeţ de tranzit pentru droguri. În acelaşi timp însă realitatea arată că sunt din ce în ce mai mulţi tineri care consumă droguri. Din păcate evidenţele deţinute de instituţiile de stat în acest domeniu sunt incomplete, deoarece poliţiştii şi procurorii monitorizează doar cazurile penale de care s-au ocupat, iar medicii doar persoanele care au ajuns în cele din urmă la spital pentru tratament, sau au fost duse cu poliţia acolo.

Instituţiile vâlcene nu cooperează pentru stoparea fenomenului

Recent a avut loc la Prefectura Vâlcea prima întâlnire organizată de Instituţia Prefectului cu Agenţia Naţională Antidrog, la care au fost invitate toate instituţiile implicate în lupta antidrog. Agenţia Naţională Antidrog colectează, centralizează şi analizează în această perioadă toate datele despre droguri şi toxicomanie, în scopul întocmirii către Uniunea Europeană a unui Raport Anual privind evoluţia şi nivelul traficului şi consumului de droguri din România. Până la sfârşitul săptămânii viitoare, toţi reprezentanţii instituţiile publice trebuie să prezinte propuneri privind Planul de acţiune al Strategiei locale împotriva drogurilor. Până în prezent, pentru că nu a existat o coordonare unitară între toate instituţiile abilitate în lupta antidrog, România a fost deficitară în anumite aspecte comparativ cu alte state ale Uniunii Europene.  

Din ce în ce mai multe cazuri de trafic de droguri

În perioada 2004 – 2005 Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea a înregistrat mai multe cazuri de consum şi trafic de droguri. Astfel, în anul 2004 au fost instrumentate trei dosare de acest fel, în care o persoană a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv pentru trafic de droguri, iar în anul 2005 au fost nouă dosare, în urma cărora o persoană a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv. În aceeaşi perioadă, conform datelor furnizate de Direcţia pentru Sănătate Publică Vâlcea, în anul 2005 au fost înregistrate două cazuri de consum de droguri (heroină), unul de supradoză şi o altă persoană este sub tratament psihiatric. Serviciul de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Poliţiei Vâlcea a comunicat însă doar cinci consumatori de droguri identificaţi în perioada 2004 – 2005. În aceeaşi perioadă au fost confiscate 1030 de comprimate ecstazy şi aproximativ 11 grame de heroină. 

România devine o « piaţă » pentru criminalitatea organizată

În contextul integrării în Uniunea Europeană România devine din ce în ce mai interesantă pentru traficanţii de droguri. În consecinţă, reprezentanţii instituţiilor implicate în diminuarea acestui fenomen se se aşteaptă la o explozie a infracţiunilor de acest gen în următorii ani. „Perioada ultimilor ani se caracterizează prin proliferarea fără precedent, a criminalităţii organizate care tinde să se globalizeze, extinzându-şi sfera de acţiune în toate domeniile generatoare de profituri. În contextul internaţionalizării criminalităţii organizate România este vizată din ce în ce mai mult de exponenţii acesteia, în vederea extinderii teritoriului de acţiune şi a domeniilor infracţionale. Flagelul drogurilor a atins ţara noastră mai întâi ca spaţiu de tranzit şi apoi ca piaţă de consum, acest lucru fiind favorizat şi de liberalizarea circulaţiei persoanelor în afara graniţelor ţării, neconcordantă cu înfiinţarea unor structuri de control eficiente şi dotate cu logistică performantă. Până în prezent traficul ilicit de droguri nu constituie un fenomen alarmant, acesta consumându-se în localurile supraaglomerate (restaurante şi localuri cu program de noapte, discoteci, cluburi). Judeţul Vâlcea rămâne în principal o zonă de tranzit al drogurilor spre şi dinspre capitală şi mai puţin o piaţă de distribuţie şi consum.” – a precizat medicul Georgiana Ţârcomnicu, coordonatorul Centrului de Prevenire şi Consiliere Antidrog Vâlcea.

Vâlcea – pe Culoarul 4 European al Rutei Balcanice de transport a drogurilor

Judeţul Vâlcea este situat pe traseul Culoarului 4 European al Rutei Balcanice de transport de droguri, teritoriul judeţului fiind traversat de la nord la est de Drumul European 81, care străbate 6 judeţe din România (Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeş). De asemenea judeţul este traversat şi de două drumuri naţionale: DN 64 (Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani – Craiova) şi DN 67 (Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu – Drobeta Turnu Severin).

Traficanţii se vor orienta spre droguri sintetice

Conform specialiştilor previziunile sunt destul de sumbre în privinţa felului cum vor fi afectaţi vâlcenii în următorii ani de traficul de droguri. Se estimează astfel că reţelele de traficanţi se vor orienta spre diversificarea ofertei de droguri, fiind vizate în special drogurile sintetice. De asemenea, datorită scăderii nivelului de trai al populaţiei din zonă se va extinde utilizarea medicamentelor cu conţinut stupefiant şi psihotrop în combinaţie cu alcool ca substituent al drogurilor. În orice caz traficanţii vor încerca să-şi extindă piaţa de desfacere, fiind vizaţi în principal adolescenţii şi tinerii care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse şi anturajul acestora. Va creşte în acest fel riscul de extindere a consumului ilicit de droguri şi în rândul elevilor. „Numărul crescut de infracţiuni de fraudare pe Internet, precum şi prezenţa fenomenului prostituţiei diferenţiază categoriile de persoane predispuse la traficul şi consumul de droguri. Va creşte şi riscul de înfiinţare a unor culturi ilicite de plante cu conţinut stupefiant şi psihotrop, precum şi a unor laboratoare clandestine de fabricare a drogurilor. Ţinând cont de amploarea pe care tinde să o înregistreze fenomenul drogurilor se impune elaborarea unei strategii judeţene de luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, pentru perioada 2006-2008, respectiv a unui plan de acţiune anual. Autorităţile publice locale, instituţiile şi ONG-urile cu atribuţiuni în acest domeniu trebuie să se implice activ, să dezvolte parteneriate, să organizeze acţiuni comune, să elaboreze proiecte şi programe specifice, să-şi unească eforturile şi să colaboreze permanent pentru implementarea Strategiei locale judeţene şi a Planului său de acţiune.” – a mai precizat medicul Georgiana Ţârcomnicu.

Fapte de tulburare a ordinii publice – comise mai ales de indivizi beţi

Din datele furnizate de Serviciul Poliţiei de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Vâlcea reiese că din numărul infracţiunilor prevăzute de articolul 321 Cod Penal – ultraj contra bunelor moravuri şi cele de tulburare a liniştii publice (în anul 2004 – 31, în anul 2005 – 37), 60 – 70% au fost comise pe fondul consumului de alcool, iar din numărul contravenţiilor prevăzute de legea 61/1991 republicată – pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice 30 – 40% au fost comise pe fondul consumului de alcool. În schimb fenomenul consumului de alcool la volan este în descreştere în ultimii 5 ani. Dacă în anul 2002 au fost reţinute pentru alcool 1220 de permise de conducere şi au fost constatate 78 de infracţiuni constatate la alcool în anul 2005 au fost reţinute pentru alcool 560 de permise de conducere şi au fost constatate 86 de infracţiuni constatate la alcool, iar în primul semestru din anul 2006 au fost reţinute pentru alcool doar 270 de permise de conducere şi au fost constatate 27 de infracţiuni constatate la alcool.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.