Preşedintele unei asociaţii de pescuit, prins la braconaj pe Olt

0
71

Lupul pus paznic la oi!

Preşedintele unei asociaţii de pescuit, prins la braconaj pe Olt

Preşedintele Asociaţiei 21 Septembrie APPR Vâlcea a fost prins zilele acestea de jandarmii vâlceni la braconaj pe Olt, împreună cu alte patru persoane. Marian Toma, de 42 de ani, din Râmnicu Vâlcea avea autorizaţie pentru a pescui utilizând setci, dar aceasta era valabilă doar pentru ustensilele de pescuit din materiale textile, nu şi pentru setcile monofilament. Bărbatul, împreună cu alţi patru prieteni au fost depistaţi de jandarmi în timpul unai acţiuni organizate în comun cu lucrătorii Asociaţiei Judeţene de Vânători şi Pescari Sportivi, ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Marian Toma, Florin Stănescu (49 de ani), Dumitru Fudulu, (38 de ani), Ilie Stancu (35 de ani) şi Sorin Mitală (36 de ani), din Drăgăşani au fost depistaţi la barajul de la Drăgoeşti, după ce încărcaseră aproximativ 180 de kilograme de peşte în portabajul celor două Dacii cu care plecaseră la pescuit. De la braconieri jandarmii au confiscat o barcă de cauciuc şi  aproximativ 1.500 metri setcă monofilament. Marian Toma a fost atunci recunoscut de inginerul Lorin Panaitescu, de la Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură.  „Culmea este că însuşi preşedintele acestei asociaţii făcea parte din acest grup infracţional, el având obligaţia tocmai de a păzi bazinele de fraudă. Considerăm această infracţiune drept crimă, deoarece în speciile respective am identificat pui de şalău, biban, caras şi roşioară”, a spus reprezentantul ANPA pentru judeţele Vâlcea şi Argeş. Jandarmii vâlceni au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru cei cinci braconieri, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi folosire de către persoane neautorizate a setcilor monofilament. « Preşedintele asociaţiei respective are autorizaţie să pescuiască, dar nu cu setcă monofilamnet, cu setcă de macrameu, dar în cea monofilament intră tot peştele, probabil de aceea au folosit-o.” – a precizat căpitanul Cristian Turcu, de la Jandarmeria Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.