Nimeni nu se teme de belgience

0
74

Handbal feminin  – Cupa Cupelor –

Nimeni nu se teme de belgience

Tragerea la sorţi pentru primul tur al Cupei Cupelor la handbal feminin, le-a hărăzit jucătoarelor de la Oltchim un adversar nicidecum de calibru, ci dimpotrivă, o formaţie accesibilă, DHW Anterwepen, ce provine dintr-o ţară – Belgia – în care sportul cu mingea mică nu ocupă deloc unul dintre primele locuri în opţiunea oamenilor.
Cele două partide cu gruparea din spaţiul Benelux se vor juca pe 14-15 octombrie (turul) şi respectiv 21-22 octombrie (returul). Oficialii clubului vâlcean au catalogat deja adversarul ca fiind unul care nu le va pune mari emoţii. Greul însă abia din turul următor va începe. În prima fază a Cupei Cupelor la handbal feminin se vor juca 11 partide. Echipele calificate vor accede în turul secund al competiţiei, acolo unde sunt calificate deja cinci grupări puternice de pe continentul european: LK Lasta (Serbia), Gjpern Skien (Norvegia), Le Havre (Franţa), FC Nurnberg (Germania) şi GOG Svendborg (Danemarca). Mai mult ca sigur că dacă nu va prinde un loc de cap de serie, fetele de la Oltchim se vor confrunta cu una dintre aceste formaţii. Cele opt echipe care vor merge mai departe vor întâlni apoi, în turul al treilea, formaţiile clasate pe locul al treilea la finele grupelor din Liga Campionilor. Iar atunci, competiţia va căpăta cu adevărat importanţă şi spectaculozitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.