Nu corespunde standardelor Uniunii Europene
Incineratorul Spitalului Judeţean se închide în această lună
Până la data de 1 septembrie incineratorul din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea se va închide, deoarece nu corespunde normelor Uniunii Europene. Modul de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale în continuare nu a fost stabilit până acum cu exactitate, aceasta fiind o problemă spinoasă pentru conducerea spitalului. În acest sens, conducerea spitalului a decis organizarea la data de 23 august a unei licitaţii publice pentru încheierea contractului privind incinerarea deşeurilor spitaliceşti. Firma câştigătoare va trebui să îndeplinească nişte condiţii foarte stricte de protecţie a mediului, să aibă ca profil de activitate transportul, neutralizarea, sterilizarea şi incinerarea deşeurilor anatomo – patologice. Contractul va fi încheiat pe o perioadă determinată, până la finele acestui an. Toate deşeurile periculoase generate în spital vor trebui colectate de contractori specializaţi în mod corespunzător, astfel că va fi pusă la dispoziţie pentru acest lucru o magazie de depozitare a deşeurilor cu echipamentul corespunzător, care va fi încuiată în spital. « O parte din deşeurile infecţioase va fi transformată în deşeuri nepericuloase, pentru a fi amestecate şi evacuate ca deşeurile menejere obişnuite. Tehnicile pentru tratarea deşeurilor infecţioase sunt sterilizarea cu abur, incinerarea, sistemele de încălzire cu microunde şi cu ultraviolete, radiaţie ionizată sau tratament chimic. Alegerea tehnicii depinde de categoria deşeurilor infecţioase care urmează a fi tratate. Deşeurile infecţioase care au fost tratate nu mai sunt periculoase şi pot fi amestecate şi evacuate ca deşeurile menajere obişnuite, cu condiţia ca deşeurile să nu prezinte alte pericole care cad sub incidenţa altor norme de protecţie a mediului. » – a precizat Georgeta Sălişte, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.