Calificare fără emoţii în Cupa României

0
81

CSM Rm. Vâlcea: una rece, alta caldă

 

Calificare fără emoţii în Cupa României

 

La începutul acestei săptămâni, pe terenul de fotbal al echipei Oltchim Rm. Vâlcea, s-a disputat meciul dintre gruparea gazdă şi CSM Rm. Vâlcea, într-o partidă contând pentru faza a patra naţională a Cupei României. Disputa era extrem de importantă din mai multe puncte de vedere. CSM venea după un usturător eşec pe teren propriu, când FC Caracal s-a impus cu un categoric 3-1. Pe de altă parte, între cele două echipe era şi o ambiţie creată ca urmare a faptului că şi una şi cealaltă aveau dreptul să participe în Divizia B (Liga a II-a), însă doar CSM-ul a fost susţinut de autorităţi, în timp ce FC Oltchim a vândut locul din acest eşalon. După cele petrecute marţi, bine că FC Oltchim n-a rămas în „B“, pentru că s-ar fi făcut de râs: n-au fost în stare să bată o echipă care stă pe un jenant loc 14. Meciul de fotbal dintre cele două grupări a debutat cum nu se poate mai bine pentru CSM. În minutul 14, după o greşeală a defensivei celor de la Oltchim, Moţ a profitat, l-a driblat pe libero şi l-a executat pe Vlădoi. Până la pauză n-au mai existat ocazii deosebite la cele două porţi, FC Oltchim arătându-şi limitele.

Partea a doua a meciului a avut aceeaşi partitură, numai că golul nu s-a marcat la debut, ci spre final, când Kelvin (probabil cel mai bun jucător al partidei) a pasat excelent pentru Moţ, iar acesta, cu un lob sub transversală, a majorat diferenţa. În urma acestui succes, CSM Rm. Vâlcea s-a calificat în faza 32-imilor de finală şi are foarte mari şanse să fie repartizată să evolueze în deplasare într-un meci după care, dacă-l va câştiga, va aduce ca adversară în Zăvoi o echipă de Divizia A. De cealaltă parte, la FC Oltchim Rm. Vâlcea, s-a intrat în şedinţă şi, vorba unui hâtru, n-ar fi exclus să vedem iar roabele roind pe la baza sportivă a sindicatului lui Diculoiu, drept pedeapsă pentru acest eşec.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.