Steguleţe roşii

0
394

Steguleţe roşii
 
• Octavian HERŢA
 
Primarul şi viceprimarul Râmnicului cu cătuşe la mâini. Asta am putut vedea cu toţii la toate buletinele de ştiri ale televiziunilor centrale în acest sfârşit de săptămână. Scandalul de corupţie în care sunt implicaţi cei doi a luat prin surprindere întreaga comunitate locală. În doar 24 de ore, Primăria Râmnicului a fost decapitată de către DNA; primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Nicolae Dicu au fost săltaţi şi duşi la Bucureşti. Până la urmă, primul a fost pus în libertate şi va fi cercetat fără cătuşe la mâini, cel de-al doilea a fost arestat pentru 29 de zile. Un flagrant mare cât o zi de post, pus la cale de luni întregi, a demonstrat cât de mică este distanţa de la măreţie la mizerie. Un ins ca Mircia Gutău, care părea intangibil în urmă cu doar câteva zile, a fost pus la pământ în doar câteva ore. O imagine de om cinstit şi gospodar, construită de-a lungul timpului a fost maculată de perechea de cătuşe de la mâinile sale.
Nu ştim deocamdată dacă Mircia Gutău va fi lăsat în libertate de către judecători. Nu ştim nici dacă el este sau nu vinovat; până când cercetările nu sunt încheiate, nu avem nici măcar certitudinea că Nicolae Dicu va fi condamnat. Chiar dacă a fost prins în flagrant, în timp ce încasa cei 20.000 euro de la omul de afaceri Crinu Popescu, patronul Rovimet, avocaţii săi ar putea demonstra în final că este vorba despre un împrumut. Deşi este greu de crezut că Dicu ar putea fi scăpat, experienţa ultimilor 15 ani ne demonstrează că în România orice este posibil.

Ceea ce este foarte important de reţinut în toată această poveste este faptul că nu întâmplător această bombă a explodat în cursul acestui an. Nu trebuie uitat faptul că ne mai despart doar 6 luni de momentul integrării în Uniunea Europeană. Băieţii de acolo aşteaptă din ce în ce mai puţin răbdători să eliminăm steguleţele galbene şi roşii, iar Justiţia este unul dintre sectoarele înţesate de cele mai multe asemenea steguleţe. De ce nu s-ar înscrie şi acest scandal de la Râmnicu Vâlcea în acest scenariu plauzibil? De ce nu ar reprezenta pentru România aceste încătuşări televizate nişte semnale clare că se doreşte eliminarea unor steguleţe legate de corupţie? Până la urmă, de ce Nicolae Dicu nu ar fi altceva decât un steguleţ roşu eliminat de pe obrazul României?

Din toate părţile sosesc informaţii că scandalul nu este decât la început. Vor urma alte şi alte persoane publice, aflate de ani de zile în atenţia presei, dar şi a DNA. Însuşi purtătorul de cuvânt al DNA declara zilele trecute că în dosarul de corupţie de la Râmnicu Vâlcea se mai află câteva nume. Din ceea ce ştim noi, lucrurile se vor termina în cel mai urât fel pentru unii care astăzi sunt la putere în judeţul Vâlcea. Numele pe care le-am auzit în aceste zile mă fac să cred că scandalul de la primărie nu reprezintă decât vârful icebergului. Una peste alta, se poate spune că la Vâlcea s-a spart buboiul. Să ne ţinem bine; aşa începe integrarea în Uniunea Europeană.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.