Şoselele Vâlcii vor fi supravegheate cu camere video

0
76

Şoselele Vâlcii vor fi supravegheate cu camere video

În curând nici un şofer care va circula în judeţul Vâlcea pe cele mai importante şosele nu va mai putea scăpa în cazul în care încalcă legislaţia rutieră. Începând de săptămâna viitoare va începe în tot judeţul implementarea unui program care prevede instalarea unor camere video pe toate drumurile naţionale şi judeţene care tranzitează judeţul. „Avem aprobat deja un proiect care prevede supravegherea video a celor mai importante şosele din judeţ, respectiv Drumul European 81, Drumul Naţional 64 şi 67. La nivelul Inspectoratului vom face un dispecerat special pentru supravegherea traficului auto pe aceste şosele. Asta înseamnă că va fi supravegheate toate maşinile care circulă între Râmnicu Vâlcea şi Câineni , de la Râmnicu Vâlcea la Drăgăşani şi Horezu. Proiectul este finanţat de institutul specializat care se ocupă cu siguranţa circulaţiei.” – a precizat comisarul şef Adrian Cazan, şeful Poliţiei Vâlcea. Vâlcea este cel de-al doilea judeţ unde se implementează un astfel de proiect, deoarece până acum a fost implementat doar unul singur, în judeţul Argeş. „Urmează ca specialiştii să stabilească zonele unde vor fi montate camerele video, care vor fi cu siguranţă cele mai periculoase pentru circulaţia rutieră din judeţ. Cred ca proiectul va fi implementat în cel mai scurt timp. Prima întâlnire o avem cu toţi primarii de pe Valea Oltului.” – a mai spus şeful poliţiei. Şoferii care vor fi depistaţi încălcând legea nu vor fi opriţi în trafic decât facă vor comite infracţiuni grave. În schimb vor primi sancţiunile prin poştă. „Din luna septembrie se modifică şi codul rutier, iar completările privesc posibilitatea suspendării permisului prin acumularea de puncte de penalizare.. Mulţi şoferi vor avea atunci surpriza să primească acasă comunicarea că li s-a suspendat permisul pe o anumită perioadă.” – a apreciat comisarul şef Florian Marin, adjunctul şefului Poliţiei Vâlcea. Deocamdată şoferii sunt supravegheaţi în trafic cu maşini neinscripţionate ale poliţiei. „Sunt maşini neinscripţionate, iar poliţiştii care lucrează cu ele sunt în civil. Măsura este perfect legală, dacă putem în acest fel să micşorăm numărul infracţiunilor rutiere” – a mai spus comisarul şef Marin.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.