Ion Cîlea a câştigat procesul cu Prefectura
• celălalt vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Nicolae Pătru, speră şi el să câştige
„Acest proces nu a fost altceva decât o acţiune vădit politică, care mi-a creat mari probleme de natură psihică şi afectivă, punându-şi amprenta asupra activităţii mele. A trebuit să-mi consum timpul şi energia pentru a mă apăra de acuzaţi nedrepte. Consider că justiţia şi-a făcut pe deplin datoria, fiind neutră. Sunt făcut ca să câştig iar adversarii mei au început să înţeleagă că au în mine un om puternic, greu de doborât, pentru că mereu am grijă să mă pregătesc cum trebuie” – Ion Cîlea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea a câştigat procesul cu Prefectura Vâlcea. La sfârşitul săptămânii trecute, instanţa de la Alba Iulia a emis o hotărâre care îi dă câştig de cauză vicepreşedintelui CJ Vâlcea, în procesul pe care acesta îl are cu prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu, de aproape doi ani. La acea dată, prefectul a emis două ordine prin care îi suspenda pe cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean – Ion Cîlea şi Nicolae Pătru, din cauza unei presupuse incompatibilităţi între funcţiile deţinute de aceştia în cadrul CJ şi cele de membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică şi CEDRA.
„Justiţia şi-a făcut datoria”
Ultima înfăţişare în procesul Ion Cîlea – Prefectura Vâlcea s-a judecat la Tribunalul Alba Iulia în data de 13 iulie, iar hotărârea a fost pronunţată în data de 20 iulie. Instanţa a decis să anuleze ordinul nr.340 al prefectului Anuţa Handolescu, prin care Ion Cîlea era suspendat din funcţie. Instanţa a mai decis ca Prefectura să suporte toate cheltuielile de judecată. Cel mai probabil, juriştii Prefecturii vor face recurs în termenul de 15 zile prevăzut de lege. Contactat telefonic, Ion Cîlea ne-a declarat următoarele: „Am aflat că am câştigat în timp ce mă aflam la Bălceşti. Nici nu ştiam unde se află Tribunalul Alba Iulia… Acest proces nu a fost altceva decât o acţiune vădit politică, care mi-a creat mari probleme de natură psihică şi afectivă, punându-şi amprenta asupra activităţii mele. A trebuit să-mi consum timpul şi energia pentru a mă apăra de acuzaţi nedrepte. Consider că justiţia şi-a făcut pe deplin datoria, fiind neutră. Sunt făcut ca să câştig iar adversarii mei au început să înţeleagă că au în mine un om puternic, greu de doborât, pentru că mereu am grijă să mă pregătesc cum trebuie. Ţin să mulţumesc în mod deosebit doamnei avocat Dana Marinescu. A făcut o apărare excepţională şi a dovedit că este un mare avocat”.
Pătru în stand by
Dacă în cazul lui Ion Cîlea instanţa de la Alba Iulia a luat deja o hotărâre, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Nicolae Pătru, care aşteaptă să vadă ce decizie se va lua în privinţa sa. Pătru, care este şi preşedinte al PRM, a pierdut în primă instanţă procesul cu Prefectura. În prezent, recursul se judecă tot la Alba Iulia. În ceea ce-l priveşte pe Ion Cîlea, peremistul ne-a declarat: „Ştiam că rezultatul nu putea fi altul. Fiind vorba de Alba şi de aceeaşi speţă, cred că va fi acelaşi rezultat. Este încă o luptă câştigată între prefect şi mine”.
Octavian HERŢA