Liberalii l-au întors pe viceprimarul Vlădeştiului la PSD şi i-au dat cu flit lui Mircia Gutău
Surse din interiorul anturajului candidatului PSD la Primăria Vlădeşti ne-au adus la cunoştinţă adevăratele motive, care l-au determinat pe Sorin Ghiţă să se întoarcă la PSD. La întâlnirea din după-amiaza zilei de miercuri, 7 iunie, dintre Ghiţă şi liderii PSD, Ion Cîlea şi Dumitru Persu, au participat încă patru persoane, care au înclinat balanţa decisiv spre „buchetul cu trei trandafiri“. Aceste persoane sunt: 1. Doru Chiriţă, unul dintre directorii din Petrom (persoana care a avut un rol hotărâtor în achiziţionarea, pe o sumă care-ţi taie respiraţiam de către PETROM a Motelului Lotrişor tocmai de la fostul director al Hervilului, Sorin Ghiţă); 2. liderul de sindicat de pe Platforma Chimică, Ionel Vâncea; 3. un procuror piteştean, care instrumentează mai multe cazuri de corupţie; 4. un colonel SRI, prieten al actualului viceprimar al comunei Vlădeşti. Aşadar, prezenţa pesediştilor Cîlea şi Persu ar fi fost inutilă, fără această „artilerie grea“ de convingere. De asemenea, în cursul zilelor de luni, marţi şi miercuri între liberalii Cristian Buican şi Constantin Monceanu, pe de-o parte, şi Sorin Ghiţă, de cealaltă parte au avut loc mai multe runde de discuţii. În cele din urmă, cei doi liberali, oamenii de încredere ai preşedintelui PNL Vâlcea, Emilian Frâncu, au reuşit să-l convingă pe Sorin Ghiţă că e mai bine să candideze din partea PSD-ului, decât din partea PD-ului, condus de primarul Mircia Gutău. Astfel, din toate aceste jocuri din culise, cei mai câştigaţi au fost: liberalii, care au un candidat puternic în persoana fiului fostului primar Ruxanda şi pesediştii, cărora li s-a întors „oaia rătăcită“, iar cei care au înregistrat un eşec răsunător sunt pediştii sau mai bine spus – Mircia Gutău, prietenul lui Sorin Ghiţă, cel care se lăudase în faţa colegilor, că a reuşit să-l convingă pe acesta să-i reprezinte în bătălia electorală de la Vlădeşti.