Rromii şi-au întors faţa către muncă
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea a organizat vineri, 23.06.2006 în Râmnicu Vâlcea, Bursa Forţei de Muncă la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Rm. Vâlcea din str. Calea lui Traian nr. 98, începând cu ora 9.30. Bursa s-a desfăşurat şi în comunităţile de etnie rromă de la Drăgăşani – Sf. Gheorghe, Costesti, Bistriţa, Romanii de Sus şi Roşiile, prin intermediul agenţiilor locale Drăgăşani şi Horezu. În acest sens, echipe de consilieri ai AJOFM Vâlcea s-au deplasat în aceste comunităţi, unde au prezentat serviciile oferite de agenţie, programele de formare profesională şi oferta de locuri de muncă vacante. Acest eveniment ce presupune măsuri active de stimulare a ocupării forţei de muncă s-a adresat tuturor persoanelor care doresc să se angajeze, în special persoanelor de etnie rromă. La bursă au participat 73 de agenţi economici, care au oferit 907 locuri de muncă celor 1400 de participanţi, din care 570 persoane de etnie rromă. În bursă au fost selectaţi 750 de participanţi, dintre care 450 persoane de etnie rromă, acestea urmând să se prezinte la angajatori în vederea susţinerii interviului sau a unei probe de lucru. În cadrul bursei au fost angajate 22 persoane de etnie rromă, care vor ocupa locuri de muncă în meserii ca: dulgher şi muncitor întreţinere drumuri. De asemenea, tot în cadrul bursei, 29 persoane din Frânceşti s-au înscris la cursuri de calificare în meseriile de zidar şi croitor, iar la Bujoreni, 8 persoane de etnie rroma vor urma programe de formare profesională în meseriile de mecanic auto şi zidar. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea va continua acţiunile dedicate acestui grup ţintă prin intermediul Caravanei Ocupării Persoanelor de Etnie Rromă.