Patru ţepari trimişi în judecată

0
90

Patru ţepari trimişi în judecată

 

Patru vâlceni au fost trimişi ieri în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă tribunalul Vâlcea pentru comiterea unor înşelăciuni în lanţ cu file cec şi bilete la ordin fără acoperire, prin intermediul mai multor firme. În multe cazuri autorii au folosit şi ştampile sau acte falsificate în numele altor firme. Trei dintre autori, respectiv Vasile Bobi Deaconu, de 25 de ani, din Sălătrucel – Vâlcea, Nicolae Octavian Comăneci, de 30 de ani, din comuna Galicea şi Florian Lazăr, de 33 de ani, din Râmnicu Vâlcea sunt deja arestaţi preventiv. În acest caz este judecat şi Bogdan Tălmaciu Ispas, de 38 de ani, din comuna Ştefăneşti – Vâlcea, dar în stare de libertate. În perioada septembrie 2005 – martie 2006 cei patru au prejudiciat zeci de societăţi comerciale prin atribuirea de calităţi mincinoase sau prin emiterea de instrumente de plată fără acoperire în cont, cauzând un prejudiciu total de peste 670.037 de lei noi. În acelaşi timp a fost prejudiciat şi bugetul statului. Cele mai multe fapte au fost comise de Vasile Bobi Deaconu, care a fost ajutaţi şi de ceilalţi trei. Ei au indus în eroare zeci de societăţi comerciale prin emiterea unor instrumente de plată fără acoperire în cont. În acest scop au preluat şi părţile sociale de la societăţile comerciale SC Green Comunication Group SRL şi SC Cimrom SRL, unde au devenit administratori Vasile Bobi Deaconu şi Nicolae Octavian Comăneci. În aceeaşi perioadă Vasile Deaconu şi-a atribuit calitatea de administrator al SC Traffic SRL Râmnicu Vâlcea şi SC Intermeridian SRL Râmnicu Vâlcea, cu scopul de a induce în eroare societăţile comerciale de la care a achiziţionat bunuri în vederea obţinerii de foloase materiale. În toate cazurile cei patru vâlceni acţionau printr-o societate comercială până când aceasta intra în incapacitate de plată, după care preluau o alta şi îşi continuau nestingheriţi „activitatea”. Ei au cumpărat tot ce se putea de la firmele din ţară, de la cozonaci până la tractoare, utilaje agricole sau alimente, în schimul cărora au emis zeci de file cec fără acoperire. Atunci când manevrele lor au fost descoperite Deaconu şi Comăneci s-au sustras urmăririi penale. Au fost însă prinşi şi arestaţi în cele din urmă. Deaconu va fi judecat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi folosirea bunurilor achiziţionate. La rândul său, Octavian Comăneci va fi judecat pentru înşelăciune în formă continuată prin emitere de file cec fără acoperire în cont, fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar în sarcina lui Florian Lazăr procurorii au reţinut complicitate la înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, întocmirea de chitanţe şi facturi false, refuzul de prezentare a documentelor contabile şi omisiuni în acestea. Şi în sarcina lui Bogdan Ispas, singurul care nu este arestat anchetatorii au reţinut înşelăciune în formă continuată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.