Antrenorul Radu Georgescu ne vorbeşte despre reţeta succesului în handbalul juvenil românesc
În urma turneului de la Mediaş, handbalul feminin vâlcean s-a încununat la începutul lunii iunie cu un nou titlu naţional. Pentru a cincea oară consecutiv, tinerele handbaliste de la Oltchim s-au dovedit a fi cele mai bune din ţară, confirmând investiţiile făcute în aducerea lor la Vâlcea. Artizanul acestui succes, antrenorul Radu Georgescu, de care se leagă ultimele două trofee cucerite de Oltchim, a dezvăluit câteva „secrete“ din reţeta succesului pe care îl are clubul vâlcean.
Este o performanţa deosebită aceasta de câştigare pentru a cincia oară consecutiv a titlului national. Cum a fost posibil?
– Într-adevar, si pentru asta îi felicit în primul rând pe predecesorii mei, care-au lucrat înainte la aceasta echipa. În ultimele doua editii, titlurile nationale îmi apartin si ma refer la formarea echipei si la pregatirea sportivelor. A fost mai întâi Maria Tork-Duca, apoi Mihaela Berbecaru si acum eu! Bineînteles împreuna cu doamna Roua, cu care am colaborat foarte bine!
Turneul de la Mediaş a fost mai uşor decât vă aşteptaţi?
– Turneul a fost greu, dar nu neapărat pentru că am început cu stângul. Personal, primul meci cu CSS 5 Bucureşti chiar îl aşteptam ca pe o înfrângere. Calculul meu a fost să le dau un joc fals adversarilor, ca să creadă că Oltchim-ul este o echipă slabă. Într-adevăr, nu am stat la fel de bine ca anul trecut din punct de vedere al lotului de jucătoare, dar ca echipă ne-am comportat puţin mai bine. Le-am dat această pistă falsă, că putem fi învinşi, dar în gândul meu era altceva, că le vom învinge pe celelalte adversare. Le-am şi spus fetelor după acel meci cu CSS 5 Bucureşti că nu vom mai pierde nici o partidă până la final. S-au amuzat şi mi-au zis: „Iarăşi tacticile dumneavoastră!”. La ce s-au referit? Şi anul trecut, dacă vă aduceţi aminte, noi am intrat în turneul semifinal abia de pe locul 3. După aceea, la Bucureşti ne-am asigurat punctele de calificare la turneul final, însă ultimul meci cu Muntenia Bucureşti l-am pierdut. De ce? Tot pentru a-i pune pe adversari pe o pistă falsă, ca să spună că Oltchim-ul e o trupă slabă, dezordonată. După care, când s-au trezit cu noi la turneul final, le-am luat cu totul cu fulgi, cinci victorii din tot atâtea posibile. Acum, la Mediaş, mi-am zis că din cinci meciuri, totuşi, pot să pierd unul.
Cel mai puternic adversar a fost LPS Slatina?
– Ceva mai puternic, dar nu puternic! Şi am să vă spun de ce! Este într-adevăr o echipă, alcătuită din şapte jucătoare. Şi atât! Restul au „uns” banca de rezerve, pentru că acesta e sistemul lor. Cele şapte fac tot, se apără, atacă, sar, şutează, dar, dacă se accidentează una dintre ele, n-au cu cine s-o mai înlocuiască dintre rezerve. În echipa noastră nu au existat rezerve. Ce-i drept, LPS Slatina este o echipă cu câteva fete bine instruite, nu însă din punct de vedere tehnic şi individual, cu o apărare agresivă, rea, dar atât! Au avut şi puţin ghinion pentru că o fată deosebit de talentată, pe care de altfel ne-am şi propus să o luăm la Oltchim, s-a accidentat chiar înaintea meciului cu noi, ruptură de menisc, iar asta s-a simţit. Le-am surprins cu o altă aşezare în teren şi am avut o gândire tactică şi o disciplină net superioare.
Au asimilat fetele tot ce le-aţi predat?
– Au ştiut totul perfect, au învăţat pe dinafară toate schemele de joc, care-au fost lucrate foarte mult la antrenamente şi exprimate în meciuri de-a lungul campionatului. Sunt unii antrenori care ţin expres ca echipele lor să bată la diferenţe astronomice, dar fetele nu învaţă nimic din acele meciuri. Noi am câştigat la 5-6 goluri, dar m-a interesat în special cum au acţionat jucătoarele tactic.
