Alianţa PSD-PD nu este posibilă

0
369

Preşedintele PNL Vâlcea este ferm:

Alianţa PSD-PD nu este posibilă

În ultima vreme, se vobeşte tot mai mult despre o strategie gândită de secretarul executiv al PSD, Miron Mitrea, potrivit căreia fostul partid de guvernământ ar trebui să se alieze cu PD. Se pare că această alianţă postelectorală este agreată şi de preşedintele PSD, Mircea Geoană, acre ar fi purtat mai multe discuţii pe această temă cu liderii PD. Potrivit acestei strategii, democraţii ar urma să fie ajutaţi în planul lor de a-l înlătura din fruntea guvernului pe Călin Popescu Tăriceanu. Nu toţi liderii PSD sunt de acord cu teoria lui Mitrea, unul dintre fiind şi clujeanul Vasile Dâncu. Acesta a catalogat strategia ca fiind copilăroasă. Preşedintele liberalilor vâlceni, Emilian Frâncu exclude varianta unei alianţe postelectorale între PSD şi PD. „Pasărea mălai visează. Mitrea şi Geoană încearcă să-şi îmbărbăteze membrii de partid. Există tot timpul astfel de idei de alianţe. Nu este posibilă o astfel de alianţă pentru că există o supărare ancestrală între FSN de dreapta şi FSN de stânga”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Emilian Frâncu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.