Primarul Fetelea dat pe mâna Parchetului

0
248

 „Caşcavalul“ public i-a făcut cu ochiul!

Primarul Fetelea dat pe mâna Parchetului

Primarul localităţii Câineni, Nicolae  Fetelea, a ţepuit fără pic de ruşine două familii din localitatea pe care o păstoreşte. Pe adresa Parchetului Brezoi au ajuns două plângeri referitoare la faptul că Fetelea şi-a însuşit o parte din ajutoarele financiare guvernamentale primite de la autorităţile judeţene pentru înlăturarea efectelor calamităţilor din acest an. Este vorba de câteva zeci de milioane de lei, bani pe care primarul din Câineni i-a ridicat de la Prefectură pentru a-i repartiza familiilor afectate de inundaţiile din 2006. Nicolae Fetelea a dus la porţile consătenilor săi două rabe cu nisip şi trei – patru scânduri, spunând că s-au epuizat banii guvernamentali. Locuitorii din Câineni sunt din ce în ce mai nemulţumiţi de primarul Fetelea, care face numai ce îl taie capul şi se comportă ca un mic tiran local. Mai nou, acesta conduce cât e ziua de mare o maşină neînmatriculabilă, cu care îi plimbă pe nişte conaţionali tuciurii, vajnici făuritori de mături din nuiele. Chiar nimeni nu se sesizează? Aşteptăm şi noi să fie făcute publice concluziile Parchetului din Brezoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.