Zeci de hectare de pădure, defrişate haotic de particulari

0
88

Zeci de hectare de pădure, defrişate haotic de particulari

 

   Lucrătorii de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Vâlcea au identificat în cele cinci judeţe pe care le administrează, inclusiv Vâlcea nu mai puţin de 179 de proprietari care au suprafeţele de pădure defrişate. Suprafeţele respective totalizează 120 de hectare. „Pentru aceşti proprietari au fost trimise deja 166 de somaţii, întocmindu-se devizele de împroprietărire. Urmează ca aceştia să confirme sau nu în termen de 30 de zile efectuarea lucrărilor. Totodată, valoarea lucrărilor de împădurire ajunge la suma de şapte miliarde lei. În judeţul Vâlcea s-a propus pentru împădurire anul acesta suprafaţa de 23,5 hectare, în timp ce la Târgu-Jiu 28,6 hectare, în Olt 13,1 hectare, iar la Severin 29,9 hectare. La aceste cifre se adaugă şi alte suprafeţe de împădurire, comunicate recent”, a declarat Constantin Bulacu, purtătorul de cuvânt al inspectoratului. Inspectorii silvici speră ca suprafeţele propuse pentru împădurire să se realizeze anul acesta. Direcţia Silvică Vâlcea sprijină de asemenea proprietarii care vor să împădurească terenurile care le aparţin. Particularii pot beneficia şi ei de puieţi gratuit pentru împăduriri. Puieţii vor ajunge la ocoalele din Drăgăşani, Băbeni, Vâlcea, Horezu, Stoiceni, Călimăneşti şi Voineasa, iar localnicii pot obţine puieţi pe baza unei cereri, cu condiţia să aibă teren propriu. Sunt oferite diverse specii de salcâmi, răşinoase şi chiar cătină. Direcţia Silvică are disponibili peste 2.375 de mii de puieţi pentru această perioadă, din se vor opri pentru necesarul intern aproximativ 700 de mii. Aceşti puieţi valorează peste 600 de milioane de lei vechi. Deşi legea administrării pădurilor prevede sancţiuni pentru cei care taie ilegal şi excesiv pădurile mulţi nu ţin cont de consecinţe. Pentru un hectar de teren se folosesc peste 5.000 de puieţi, iar plantarea se face de obicei de o echipă de muncitori calificaţi. Firme specializate licitează anual astfel de lucrări în cadrul Direcţiei Silvice. Pentru fiecare hectar de teren se folosesc în jur de 5.000 de puieţi. Un puiet costă peste 5.000 de lei vechi. Lucrările de sădire se fac în sezon şi sunt controlate toamna pentru a se stabili câţi dintre puieţi s-au prins. Pierderile normale la sădire nu trebuie să depăşească 15%. Daca suprafaţa împădurită are pierderi mai mari acestea trebuie justificate de firma care a făcut lucrarea. Timp de sase ani lucrarea este întreţinută prin săpături, stropire şi alte acţiuni, după care se ajunge la perioada de stare masivă şi poate fi dată în primire. Întreţinerea unei astfel de lucrări este destul de dificilă şi presupune urmărirea permanentă a speciilor plantate. Printre speciile plantate se numără anul acesta paltinul, frasinul sau gorunul. Pentru a putea fi plantat trunchiul unui puiet trebuie să depăşească un centimetru. De frumuseţea unei păduri plantate în anul 2006 se pot bucura nepoţii celor care plantează copacul, deoarece un gorun ajunge la maturitate după 120-180 de ani. Regenerarea pădurilor proprietate privată trebuie făcută în maximum doi ani de proprietari. În caz contrar Direcţia Silvică va realiza împădurirea suprafeţei, urmând a transmite devizul lucrărilor efectuate proprietarului. Devizul poate fi contestat de proprietar în termen de 30 de zile de la comunicare la judecătoria în a cărei rază teritorială se află pădurea. Dacă proprietarul refuză totuşi devizul respectiv, atunci se va trece la exproprierea silită a acestuia.
De la începutul executării lucrărilor de regenerare şi până la închiderea acestora, folosirea zonei în alte scopuri decât cele prevăzute este interzisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.