Prefectul judeţului, primarul Râmnicului, consilieri judeţeni, directori de instituţii publice s-au plimbat în Franţa 10 zile
Marţi4 aprilie a.c., la sediul Prefecturii Vâlcea a avut loc o conferinţă de presă mai puţin obişnuită. Mai exact, o parte a membrilor delegaţiei care s-a deplasat timp de o săptămână în Franţa, reprezentând principalele instituţii din judeţ, a prezentat presei concluziile vizitei. Fără a reuşi să ofere jurnaliştilor vâlceni rezultate concrete, protagoniştii conferinţei de presă s-au întrecut însă în a povesti despre cât de frumos este în Hexagon şi cât de multe mai au românii de învăţat de la francezi.
Au fost prezenţi prefectul Anuţa Handolescu, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, câţiva consilieri judeţeni printre care Iulian Comănescu, Ioana Liţă şi Vetuţa Ciocan, dar şi alţi membri ai delegaţiei. Principalul pretext al vizitei a fst acela al promovării mediului de afaceri românesc în statele membre ale Uniunii Europene. „Într-un mod foarte real, vom intra în UE la 1 ianuarie 207, probabil cu o perioadă de supraveghere de 2-3 ani. Vom fi din ce în ce mai interesanţi pentru statele Uniunii Europene”, a apreciat prefectul Anuţa Handolescu. În rest, jurnaliştii au fost ameţiţi de informaţii neutile vâlcenilor: că în Marsilia sunt o grămadă de fete frumoase, fapt care a dus la dezvoltarea alarmantă a prostituţiei, că la Vilmar este posibil să se facă o investiţie de 10 milioane de euro, că primarul Mircia Gutău a cheltuit în două zile un singur euro – şi ăla pe lumânări, că un anume institut francez este interesat de promovarea României în Franţa pentru o perioadă de 12 ani etc. în rest – cât de frumos e pe acolo şi cât de departe.
Una dintre puţinele chestiuni interesante a fost rostită de Vetuţa Ciocan. Din gura acesteia am aflat că Vâlcea este judeţul cu cei mai puţin pregătiţi meseriaşi din România, precum şi cu cei mai puţini investitori străini. Din delegaţia vâlceană au făcut parte şi oameni care nu au nimic de a face cu administraţia locală sau cu mediul de afaceri.
Pe plecările în vacanţe de acest gen e o adevărată bătălie printre cei din eşaloanele doi, trei ale diferitelor partide şi printre cei care cred că au dreptul la sinecuri. Consiliul Judeţean a achitat doar transportul. Francezii au dat păpica şi restul. Vâlcenii însă nu ştiu adevărul .Transportul aleşilor este destul de scump, vizitele de acest gen înseamnă distracţie pentru membrii delegaţiei dar zero beneficii pentru Vâlcea. Din contră, la reciprocitate ne vor vizita şi francezii. Şi atunci cazarea şi păpica o vom achita noi. Noi toţi cei care plătim taxe impozite şi votăm din patru în patru ani. Ca unii să aibă lefuri, alţii îndeminizaţii şi cei care pot – vacanţe. În Hexagon. Voi ce citiţi acest articol unde plecaţi vara asta în vacanţă? Când aţi fost ultima dată cu familia la mare?
• O.H.