Se spune că primarul este primul gospodar al unei localităţi. O vorbă bătrânească mai spune că omul sfinţeşte locul. Nu ştiu cât de aplicabile sunt aceste lucruri în cazul edililor vâlceni. Ce te faci atunci când primarul nu sfinţeşte locul, ci îl spurcă?
Mulţi dintre primarii pe care i-am întâlnit nu au ce căuta în fruntea localităţilor. Cei mai mulţi dintre cei care păstoresc comunităţile care i-au ales mai mult sau mai puţin în cunoştinţă de cauză, nu au nimic de-a face cu administraţia. Ei nu sunt altceva decât nişte nişte feudali care îşi închipuie că pot face cam tot ce le trăzneşte prin minte. Timp de 4 ani, ei nu pot fi înlăturaţi din fruntea localităţilor, având puteri aproape depline. Cât timp nu se dovedeşte că au încălcat legea, ei stau în scaune. Până acum nu am auzit de nici un primar care să fie înlăturat din funcţie. Şi nici nu cred că voi auzi prea curând.
Stimabilii au impresia că dacă au obţinut câteva sute sau mii de voturi, pot face ce vor în localităţile pe care le conduc. Se pot amesteca în tot felul de afaceri mai mult sau mai puţin oneroase, pot decide cine are voie sau nu să se înscrie la licitaţii, pot forţa mâna consilierilor locali să voteze într-un fel sau altul. Într-un cuvânt, vor să aibă controlul absolut. Exemple sunt cu duiumul. Degeaba se agită consilierii, degeaba sunt trimise zeci de scrisori la Prefectură sau Consiliul Judeţean. Este foarte greu de probat că un primar abuzează de funcţia pe care o deţine. Cine poate dovedi că acesta manipulează voturile consilierilor după bunul plac? Omul va spune mereu că nu a făcut nimic de acest gen, sau, în cel mai bun caz, că nu au făcut decât recomnări de care se poate sau nu ţine seama.
Nu ştiu câţi dintre cei care sunt în fruntea localităţilor vor cu adevărat să lucreze pentru binele comunităţii. Ceea ce ştiu însă este că funcţia publică este în continuare privită ca o excelentă sursă de câştig, ca o trambulină. Se ştie că cele mai bune afaceri se fac cu banul public. Acesta se găseşte încă în cantităţi mari şi este sigur. Nici măcar nu trebuie să furi, să delapidezi. Totul se face aproape la vedere, cu respectarea legilor în vigoare. Doar fraierii sunt prinşi. Toată treaba stă în felul în care reuşeşti să convingi un om de afaceri că pentru a-i merge bine la o licitaţie, trebuie să cotizeze şi el cu o sumă modică. Beneficiul depăşeşte oricum de câteva ori şpaga dată, aşa că nu există nici un motiv pentru ca treaba să nu meargă ca pe roate.
Într-adevăr, este foarte greu de dovedit un act de corupţie. Pentru că totul se face cu acte în bună regulă. S-au dus vremurile haiduciei, când se fura ca-n codru. Acum se fură elegant şi nimeni nu se mai oboseşte să semnaleze corupţia. De ce? Pentru că o găseşti peste tot. În aceste vremuri, cu adevărat senzaţional este să semnalezi corectitudinea.
• Octavian HERŢA
