Lăcuste politice. Ok. Multă lume se va întreba ce înseamnă chestia asta: lăcuste politice… Nu mă voi chinui să ofer o explicaţie exactă preferând să las la latitudinea fiecăruia găsirea unei definiţii. În principiu, lăcusta este acea insectă ciudată, cu picioare lungi, a cărei principală activitate este să mănânce, să devoreze. De obicei, lăcustele acţionează în echipă: iau cu asalt o plantaţie de grâu, să spunem, şi nu se lasă până nu o distrug. Ce este o lăcustă politică? Citiţi în continare.
În fiecare partid politic există o specie de indivizi distinctă: aceea a lăcustelor politice. Acestea acţionează în grupuri relativ mici iar peste trei sferturi din timp şi-l petrec aşteptând. De cele mai multe ori, sunt de vârstă mică sau mijlocie şi încearcă din toate puterile să ajungă în plutonul aşa-ziselor lăcuste fruntaşe. Pentru asta, sunt capabile de orice. Lăcustele politice sunt acei politicienii al căror principal scop în viaţă este acela de a parveni. Mai exact, se străduiesc din răsputeri să ajungă în faţă, nu atât pe baza meritelor personale, ci împinşi de vreun curent favorabil din partid sau de o întreagă ţesătură de intrigi. Parveniţii despre care facem vorbire se remarcă mai întotdeauna printr-o ambiţie formidabilă; rareori beneficiind de calităţi de lideri, ei încearcă prin orice mijloc să se strecoare, să sară etapele fireşte ale unei evoluţii bazate pe principii ierarhice. În cele mai multe dintre cazuri, tinerii sunt cei care îşi doresc cu orice preţ să ia locul celor care ar merita, măcar din pricina calităţilor şi vechimii în partid, privilegiul de a sta în primul rând. Cu caşul încă la gură, de-abia reuşind să închege două vorbe în limba română, fără să stăpânească în nici un fel ideologia formaţiunii respective, un asemenea tânăr îşi croieşte drum folosindu-se de un lider mai vârstnic al partidului. Uneori, linguşirea acestuia aduce beneficii mai importante şi mai ales, mai rapide, decât o ascensiune firească. În fapt, lăcustele politice nu dau doi bani pe ideologia partidului, pe unitate, pe respectarea unor principii. Ceea ce este cu adevărat important pentru ei rezidă tocmai în repeziciunea şi eficacitatea cu care pot penetra „sistemul”. O dată ajunşi în posturi cheie, se transformă cu brutalitate. Complexele acumulate de-a lungul perioadei de aşteptare, răutatea acumulată în bătăliile de uzură purtate cu ceilalţi membri, reprezintă premise pentru o atitudine dictatorială. Un asemenea individ căţărat pe cel mai înalt scaun din partid va fi un mic Hitler; ştie cât de greu i-a fost să ajungă acolo şi nu concepe să fie vreodată dat jos. Lăcustele sunt, după cum se ştie, nişte vieţuitoare extrem de viclene. Sunt iuţi, se adaptează uşor şi sunt extrem de greu de anihilat. În plus, sunt extrem de lacome. Nu se mulţumesc cu puţin, arareori abandonează prada atunci când s-au săturat; continuă să halească până nu mai pot, numai şi numai pentru a nu lăsa şi altora ceva. Există o singură armă redutabilă împotriva lăcustelor; insecticidul. De aceea, societatea se poate descotorosi până la urmă de lăcustele politice: la vot, le poate da cu flit!
• Octavian HERŢA
