Lacurile de acumulare colmatate de viituri sunt ţinute pline ochi

0
87

Măsuri speciale cu orice risc

Lacurile de acumulare colmatate de viituri sunt ţinute pline ochi

Pe teritoriul judeţului Vâlcea sunt luate măsuri speciale pentru a stopa creşterea debitului Dunării. În opinia conducerii Prefecturii Vâlcea cea mai bună măsură luată de reprezentanţii conducerii societăţii Hidroelectrica Râmnicu Vâlcea este aceea de a menţinere lacurile de acumulare pline. Cu toate acestea nu sunt luate în calcul riscurile care ar putea urma datorită gradului foarte mare de colmatare al lacurilor de pe Râul Olt. „Barajele de pe Olt sunt ţinute la cote ridicate pentru a evita creşterea debitului Dunării care şi aşa s-a revărsat. Aceste măsuri îmi dau fiori mai ales că până pe data de 20 aprilie vom fi cuprinşi de ploi care vor depăşi 60 de litri / mp în 24 de ore. Astfel că au intrat în alertă toate primăriile din judeţ”, a declarat Anuţa Handolescu prefectul judeţului Vâlcea. Adevăratul motiv de îngrijorare al prefectului de Vâlcea îl reprezintă gradul de colmatare foarte ridicat al lacurilor de acumulare de pe Râul Olt, pentru a căror decolmatare nu s-au investit fonduri de ani întregi. Potrivit unei situaţii întocmită de conducerea societăţii Hidroelectrica Sucursala Râmnicu Vâlcea toate lacurile au un nivel de colmatare destul de mare, unele dintre ele fiind aproape pline cu aluviuni. Unul dintre lacurile cele mai afectate de aluviuni este cel din zona Nord a Râmnicului amplasat pe raza localităţii Dăeşti. „În anul 1974 a fost pusă în funcţiune hidrocentrala din Râmnicu Vâlcea şi celelalte s-au construit apoi în amonte şi în aval de municipiu. Toate aluviunile care au venit pe râul Lotru după munte s-au oprit în barajul de la Dăeşti, iar lacul are acum un anumit grad de colmatare. Mai târziu a fost pusă în funcţiune o altă centrală la Călimăneşti care s-a colmatat până a apărut cea de la Turnu. După câţiva ani s-a colmatat şi cea de la Turnu, dar asta nu înseamnă că restul centralelor nu sunt şi ele colmatate. Astfel că, centrala de la Gura Lotrului are gradul de colmatare 46%,  cea de la Turnu 27% , cea de la Călimăneşti 44%, cea de la Dăeşti 50%, cea de la Râmnicu Vâlcea 41%, cea de la Râureni 29%,  cea de la Govora 30%, la Băbeni 12%, la Ioneşti 11%, Zăvideni 7% şi Drăgăşani 4%”, a declarat Eugen Păunescu. Un lucru paradoxal îl reprezintă faptul că deşi lacurile sunt colmatate, majoritate au obţinut autorizaţii de funcţionare în condiţii de siguranţă a construcţiilor, la sfârşitul lui 2005, pe o perioadă cuprinsă între doi şi şapte ani, de la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice Bucureşti.

• Marian POPESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.