Politica noastră cea de toate zilele
• Octavian HERŢA
Fără politică, miroşi a prost. Cel puţin asta îmi spunea recent un amic… Dacă nu faci parte dintr-un partid, nu te bagă nimeni în seamă. Asta mi-a spus odată, în cadrul unei discuţii particulare, un eşuat politic. Era răspunsul la întrebarea dacă va candida sau nu pentru o funcţie în cadrul organizaţiei judeţene a unui partid. Omul, fost mare director în urmă cu nu prea mulţi ani, nici nu concepea să nu se implice în luptă. Pretenţiile sale nu sunt prea mari; ideea de fond este clasarea sa cât mai aproape de vârful ierarhiei. Altfel, vorba lui, nu îl bagă nimeni în seamă. Ciolanul se împarte la o masă restrânsă. Nu trebuie să stai neapărat în capul mesei, ca naşu’, pentru a prinde o ciozvârtă bună de ros. Dar trebuie să fii acolo.
Cred că ăsta ar fi răspunsul la întrebarea: de ce fac românii politică? Nu pentru că le pasă prea tare de comunitate, nu pentru că vor să-şi pună cunoştinţele şi priceperea în slujba cetăţeanului. Scopul este unul singur: parvenirea cu orice preţ. Relaţiile pe care ţi le faci atunci când faci parte dintr-un partid politic nu pot fi dobândite în nici un alt mediu. Chiar dacă nu te pricepi prea mult la ceva, partidul se va ocupa cu siguranţă de tine şi-ţi va găsi cu siguranţă un loc călduţ, unde să nu te deranjeze nimeni măcar timp de 4 ani. Îmi vine în cap iniţiativa conducerii PSD cu prilejul terminării alegerilor preliminare din 2004. Se punea atunci problema aşa – numiţilor şomeri politici, adică a celor care nu au mai prins încă un mandat de parlamentar. Oamenii aceştia, se spunea atunci, trebuie să trăiască din ceva. Nu-i putem lăsa de izbelişte, singuri în lumea asta crudă, care i-ar mânca de vii. Şi atunci, s-au găsit soluţii. Unul a fost trimis director la nu ştiu ce întreprindere de stat, altul preşedinte la nu ştiu care comisie obscură, inventată special pentru el. Politica a devenit în acest fel o umbrelă. Facă parte dintr-un partid – de preferinţă unul puternic, n-ai treabă. N-ai umbrelă, stai în ploaie.
Cunosc o grămadă de oameni care nu au nimic de-a face cu funcţiile de directori pe care le deţin. Au absolvit facultăţi care nu se pupă în nici un fel cu instituţiile pe care le conduc, iar acest lucru se vede uneori de la o poştă. Dar pentru că sunt membri de partid, vicepreşedinţi, secretari, primsecretari, preşedinţi executivi sau preşedinţi plini, ajung în funcţii de conducere. Dacă ar fi puşi să dea nişte examene, trei sferturi dintre ei ar pica. Şi nu doar atât; cu brio. În timpul ăsta, oameni cu pregătire stau pe tuşă sau pe funcţii de execuţie, doar pentru că nu au făcut şi nu vor să facă politică.
Indivizi ca cel care mi-a spus că politica te face să fii băgat în seamă, pot fi întâlniţi pretutindeni. De cele mai multe ori, sunt nişte nulităţi. Dar au o calitate extrem de importantă în politică: tupeu, mult tupeu. Uneori, ăsta face toţi banii.
