Orfan dat pe mâna Procuraturii

0
72

Orfan dat pe mâna Procuraturii

Florin Pandelică a îndrăznit să dezvăluie problemele grave cu care se confruntă tinerii orfani din judeţul Vâlcea şi a fost chemat să dea cu subsemnatul la Parchet

   Tinerii orfani din Râmnicu Vâlcea sunt total nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi de către angajaţii Compartimentului Tineri în Dificultate din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Vâlcea. Celor 31 de tineri orfani le-a ajuns cuţitul la os şi au semnat o plângere colectivă, pe care i-au înmânat-o directorului executiv al DGASPC, Nicolae Badea în care semnalează problemele cu care se confruntă şi indiferenţa cu care sunt trataţi de către Compartimentul Tineri în Dificultate.

Plângerea tinerilor orfani

   „Subsemnaţii, ocrotiţi ai DGASPC Vâlcea, Compartiment Tineri în Dificultate, vă aducem la cunoştinţă problemele cu care noi ne confruntăm de ceva vreme şi care ţin de atitudinea angajaţilor din cadrul Compartimentului Tineri în Dificultate, compartiment care răspunde direct de soarta noastră. Dificultăţile pe care le-am întâmpinat sunt: angajaţii acestui compartiment nu se sesizează atunci când ei sunt informţi cu privire la problemele cotidiene pe care noi le avem; nu înţelegem ce fac dânşii în cele 8 ore de program ţinând cont că rolul acestora este de a fi permanent în contact cu noi; atunci când este vorba de găsirea unui loc de cazare şi masa pentru tinerii din acest compartiment, angajaţii acestuia, practic sunt dezinteresaţi iar rezolvarea acestei probleme, care este destul de delicată, stă în rezolvarea tinerilor care trebuie să suporte umilinţa administratorilor de internet; deseori suntem ameninţaţi că vom fi băgaţi în comisie pentru simplu fapt că avem curajul să ne expunem opiniile, un caz concret şi nu singular, este cel al lui Pandelică Florin. Mai mult, suntem ameninţaţi că vom fi înregistraţi pe suport audio sau video ca pe vremea regimului demult apus; comportamentul acestor angajaţi faţă de noi este deseori ignorant şi plin îngâmfare, de multe ori suntem ironizaţi; întotdeauna când noi expunem problemele cu care ne confruntăm, aceştia ne resping şi motivează că nu au timp sau că nu au nici o treabă cu noi, iar în momentul când le dăm soluţii aceştia ne spun, pe un ton jignitor, că ştiu ei mai bine ce au de făcut şi că nu este treaba noastră să le spunem ce au ei de făcut.„ În finalul sesizării, adresată directorului Badea, orfanii solicită efectuarea unei anchete interne cu privire la activitate angajaţilor Compartimentului Tineri în Dificultate.

Săltat de Poliţie şi dus la Parchet

   Imediat după ce au aflat de plângerea celor 31 de tineri, cei vizaţi de nemulţumirile orfanilor au declanşat o adevărată campanie de presiune şi indimidare a celui pe care l-au presupus liderul „revoltei“ – Florin Pandelică. Ura celor trei angajaţi ai Compartimentului Tineri în Dificultate s-a materializat într-o reclamaţie la Parchetul Vâlcea îndreptată tocmai împotriva lui Pandelică. În hârtia respectivă, tânărul este zugrăvit în cele mai sumbre culori, fiind acuzat de ultraj şi insultă. Cei care l-au dat pe mâna Parchetului pe orfanul îndrăzneţ sunt: Dana Trache (şefa serviciului incriminat de orfani) şi subordonaţii acesteia: Maria Cârstea şi Ioana Buinoiu. Aşadar, vineri, 17 martie 2006, la primele ore ale dimineţii, Florin Pandelică a fost „săltat“ ca ultimul infractor de un poliţist şi dus la Parchetul Râmnicu Vâlcea pentru a da cu subsemnatul în legătură cu aspectele din sesizarea celor care sunt plătiţi să-i ocrotească pe tinerii aflaţi în dificultate.

Victimele sistemului

  Roxana Radu, directorul executiv adjunct al DGASPC – Vâlcea, ne-a declarat referitor la această situaţie nemaiîntâlnită: „Îmi pare foarte rău de situaţia aceasta. Îl cunosc foarte bine pe acest băiat, Florin Pandelică, despre care pot să vă spun că are un coeficient de inteligenţă ridicat, dar are şi unele tulburări de afect, datorită faptului că toată viaţa lui a trăit în centre de plasament. Ceea ce pot să vă spun este faptul că oamenii noştri îşi fac treaba, însă, noi nu putem să fim tot timpul alături de tineri aflaţi în dificultate, aşa cum ei ar dori. Când au avut probleme deosebite la şcoală, la internatele unde stau, salariaţii compartimentului Tineri în Dificultate au mers şi s-au implicat în rezolvarea respectivelor situaţii. Într-adevăr nu pot să neg faptul că aceşti copii sunt produsul acestui sistem. Eu mereu le spun salariaţilor noştri să nu se mai supere pe ei, când mai fac câte-o năzbâtie, că aşa au fost învăţaţi. Cum au fost crescuţi de-a lungul anilor în orfelinate, aşa se comportă acum. Nu înţeleg ce au avut în minte angajaţii noştri când l-au reclamat pe Pandelică. Problemele nu se rezolvă cu Procuratura, ci cu vorba bună. În această săptămână voi încerca să aplanez situaţia, ca lucrurile să nu evolueze. Împreună cu domnul Badea îi vom chema, atât pe tineri, cât şi pe cei trei angajaţi pentru a rezolva lucrurile pe cale amiabilă. Pandelică a greşit, când le-a adresat unele cuvinte urâte angajaţilor noştri, dar nici aceştia nu trebuiau să meargă atât de departe şi să depună o plângere la Procuratură.“   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.