Aventurile tovarăşului Persu – Episodul III
Pesedistul Dumitru Persu simte că i se apropie sfârşitul…politic şi muşcă cu disperare în stânga şi-n dreapta. Un bun amic de-al său ne-a destăinuit zilele trecute că la o şedinţă de partid a cam luat-o peste nas de la un lider PSD, la gâtul căruia sărise cu tupeul său de activist bolşevic. Persoana cu pricina sătulă până-n gât de obrăzniciile şi golănismele lui Neica Persu, i-a aplicat o corecţie verbală de i-au sărit mucii din batistă lui Dumitru cel Hârşit. Văzând acest lucru, Persanu a bătut rapid în retragere şi s-a retras în carapacea, care devenise neagră de oftică şi supărare. Secretarul executiv a ameninţat în cadrul aceleiaşi şedinţe că se duce la preşedintele partidului, Mircea Geoană, ca să i se plângă pe umăr. Păi du-te tăicuţă că domnul Geoană de-abia aşteaptă să înceapă curăţenia şi la Vâlcea, că au ajuns şi la urechile domniei sale cum s-au cheltuit bani grei din cotizaţiile simplilor membri de partid şi ale sponsorilor (peste cinci miliarde lei). Primul pe lista neagră este acelaşi Dumitru Persu, care toată ziua se plimbă cu maşina Fundaţiei „Alexandru Ioan Cuza“ o Dacia Break, cu numărul: VL 01 HXW şi care în scurt timp se va lăfăi în ditamai viloaia, construită taman în buricul târgului, vizavi de Spitalul Vechi sau poate în altă vilă mai…Jilavă (definiţie: care conţine o cantitate abia simţită de apă sau de alt lichid; pătruns de umezeală; reavăn; umed). Ori ce crezi Taică Persule că dacă ţi-ai furişat casoiul după mai multe vile şi viluţe nu ţi-o vom repera? Isprăvile Persanului sunt multe şi nenumărate, aşa că vom avea subiecte despre domnia sa cel puţin doi ani de-acum încolo, în fiecare ediţie. Din numerele viitoare menţionăm doar câteva titluri: Dumitru şi-a cumpărat comuna Măldăreşti; Persanul îşi ridică viloaie în buricul Râmnicului; Unde s-au scurs cotizaţiile membrilor de partid ai PSD-ului?; Fundaţie cu nume de domnitor pentru lăcomia noilor comunişti; Rudele îl acuză de înşelăciune pe D.P.; Cine i-a „tras-o“ lui Mircea Perpelea, iar titlurile ar putea continua pe două pagini de ziar, însă ne oprim deocamdată aici. Aşadar, ţineţi aproape!