• Octavian HERŢA
De multe ori stau şi mă gândesc dacă românii vor cu adevărat să se integreze în Uniunea Europeană. În acelaşi context, mă întreb dacă suntem pregătiţi să devenim adevăraţi cetăţeni europeni. Faptul că suntem săraci lipiţi reprezintă doar o componentă a acestei incertitudini; mentalitatea este adevăratul motiv pentru care ar trebui să ne punem toate aceste întrebări.
După ce în ultimii ani am asistat la o adevărată isterie a fondurilor europene, după ce autorităţile ne-au intoxicat cu Uniunea Europeană, cu SAPARD şi cu toate măsurile cuprinse de acest program destinat comunităţilor rurale, iată că acum, cu nici doi ani înaintea mult-aşteptatei aderări la UE, aflăm că multe dintre proiectele care au supt mulţi bani din bugetele localităţilor, şi implicit, din buzunarul nostru, sunt inutile. O grămadă de miliarde au fost cheltuite pentru acoperirea cofinanţărilor pe care le implică aceste proiecte, totul în numele civilizării rapide a României. S-au realizat sute de alimentări cu apă, de reţele de canalizare şi de gaze, s-au asfaltat nu ştiu câţi kilometri de şosea. Suntem informaţi însă că s-au cheltuit cam degeaba banii în unele dintre aceste proiecte. Ţăranii nu au nici chef, şi nici bani să se racordeze la gaze, apă şi canalizare, atâta timp cât pădurea cade pe ei, cişmelele împânzesc mai toate localităţile iar mizeriile pot fi foarte bine arse în curtea din spate, fără să mai dai vreun ban pentru asta. Pe cei care-şi duc traiul la ţară nu i-a întrebat nimeni dacă au nevoie de canalizare sau alimentare cu apă, dacă au sau nu bani pentru toate aceste utilităţi. Nu spun că proiectele despre care facem vorbire nu sunt bune, însă este la fel de adevărat că la ţară lumea nu are bani nici de ţigări. Iar când îi ceri lui nea Ion sau lui tanti Gherghina că trebuie să scoată de la teşcherea 10 – 15 milioane ca să-i curgă apă din perete, trebuie să te aştepţi la o ridicare din umeri şi la un refuz clar. Nu că aceşti oameni nu ar vrea să trăiască în lux, însă ei pur şi simplu nu-şi pot permite să devină europeni peste noapte.
Dacă vrem civilizare, ar trebui să ne uităm mai întâi la costuri. Degeaba investim o jumătate de milion de euro în ditamai canalizarea, dacă n-avem clienţi. Degeaba asfaltăm 5 kilometri de şosea cu 20 miliarde lei, dacă acei kilometri nu leagă două localităţi, ci se pierd undeva la mijlocul drumului. Când faci o investiţie, mai întâi trebuie să afli cine este beneficiarul real. Comunitate înseamnă cetăţeni. Iar dacă cetăţenii nu au bani, proiectul în cauză îşi pierde întreg sensul.