Donaţii de sute de milioane la PSD – Persu

0
86

Donaţii de sute de milioane la PSD – Persu
 
• Conform actelor pe care le deţinem, PSD Vâlcea a primit numai în 2003 donaţii oficiale de 406 milioane lei, de care au ştiut doar secretarul executiv şi preşedintele din acea perioadă
 
Vestea pensionării " forţate" a lui Dumitru Persu, secretarul executiv al PSD Vâlcea, a circulat repede. Ani buni eminenţa cenuşie a social democraţilor vâlceni a dormitat sau clocit planuri într-un birou călduţ la BCR Vălcea de unde încasa peste 2000 de dolari lunar. La ceastă sumă se adăuga indemnizaţia de consilier judeţean, plus cele din diverse CA, AGA, ATOP-uri ori alte comisii din care făcea parte. Una din sursele financiare despre care nu ştiam dar o bănuiam este " mălaiul" de la partid. Conform actelor pe care le deţinem PSD Vâlcea a primit numai în 2003 de exemplu donaţii de  406 milioane lei. Este vorba doar de donaţiile de la persoane fizice nu şi cele de la persoane juridice. Iar unii dintre donatori s-ar fi plâns unor cunoscuţi că sumele date au fost mult mai mari decât cele trecute pe chitanţe. Ce a făcut PSD Vâlcea cu aceşti bani, plus cotizaţiile membrilor? De ce ar fi donat cineva 10-20 de milioane unei organizaţii politice? Cine sunt donatorii şi care sunt sumele reale date de aceştia?  Sunt întrebări la care poate nici Dumitru Persu nu mai ştie să răspundă pentru că au urmat ani în care banii au curs la fel dacă nu şi mai mulţi. Latifundiarul din Măldăreşti a obţinut după Revoluţie o adevărată avere din veniturile legale (?). Mereu s-a lăudat că poate să dea socoteală de fiecare leu. Deşi zgârcit cu prietenii şi cunoscuţii şi extrem de lacom a beneficiat din plin de susţinerea şefilor săi pe care nu a ezitat să-i manipuleze. Susţine că are pământul din Măldăreşti primt moştenire de familie dar este foarte interesant, dacă urmăreşti declaraţiile de avere că cea mai mare parte a fost cumpărat. Zeci de hectare, multe aparţinând într-adevăr unor rude apropiate, care au preferat să-l vândă boierului social democrat. Mai mult decât atât deţinem informaţii clare că şi pe rudele sale a încercat să le ducă de nas, în probleme de moşteniri. Acum după ce BCR a scăpat de tovarăşul Persu şi poate de clientela sa, ar fi benefic pentru PSD Vălcea să încerce o operaţiune de curăţire. Dacă omul nu-şi dă seama că a venit momentul unei pensionări totale, inclusiv politice, ar putea fi forţat să plece. Sunt destui dintre actualii săi colegi, de la primul la ultimul eşalon, care-i ştiu punctele slabe. Iar prin sertare vă asigurăm că puncte tari nu prea mai are. Nu ar fi rău să i se ceră o socoteală exactă şi clară. Una financiară ! Spre exemplu în legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu fondurile Fundaţiei „Alexandru Ioan Cuza“ sau despre vila sa din buricul târgului. Dacă nu ştiţi toate amănutele necesare, stimaţi vâlceni şi colegi ai lui Dumitru Persu, urmăriţi ziarul nostru ! Vom acorda acestui subiect spaţiul necesar în fiecare ediţie. Renunţăm doar dacă demisionează Persu! Pariem în schimb că nu o va face!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.