Dobrinescu – spăşit, reprimit în PNL
Traian Dobrinescu are motive să se bucure. Cu ocazia şedinţei Delegaţiei Permanente a PNL Vâlcea care va avea loc în această duminică în sala mare a Casei Sindicatelor, va fi ridicată sancţiunea primită de Traian Dobrinescu pentru incidentul din toamna anului trecut. Înaintea alegerilor privind desemnarea noii conduceri a organizaţiei judeţene, Traian Dobrinescu (şef al Regiei Protocolului de Stat Olăneşti – n.r.) a fost acuzat că l-a lovit cu pumnii pe viceprimarul liberal al Râmnicului, Constantin Monceanu. Conflictul s-ar fi petrecut la Vila de Protocol de la Bujoreni. Dobrinescu a fost sancţionat cu suspendarea pe o perioadă de 3 luni din partid. „Cu această ocazie, nu va mai exista nici un focar de gripă aviară în partid”, a comentat maliţios deputatul Emilian Frâncu, preşedinte al PNL Vâlcea. La congresul de duminică vor participa circa 100 delegaţi liberali.