De la Palatul Olăneşti nu au dispărut obiecte de patrimoniu

0
76

Concluzia anchetatorilor:

De la Palatul Olăneşti nu au dispărut obiecte de patrimoniu

  În urma mai multor sesizări, printre care şi cea a senatorului PRM, Vladimir Dumitrescu, IPJ Vâlcea a demarat un control la Palatul Olăneşti – fosta vilă de protocol a lui Nicolae Ceauşescu. În sesizări se arăta faptul că imediat după Revoluţie, din palat au dispărut mai multe obiecte de patrimoniu, unele dintre acestea unicat, care s-ar afla în casele unor înalţi demnitari. Concluziile controlului arată că din Palatul Olăneşti nu au dispărut obiecte de patrimoniu, acestea aflându-se la etajul II al imobilului. În sesizări se arăta faptul că au dispărut tablouri (printre acestea o schiţă a „Carului cu boi” al lui Nicolae Grigorescu dar şi lucrări semnate Theodor Amman precum şi unele din şcoala flamandă), covoare dar şi piese de mobilier unicat. Controlul s-a desfăşurat după nişte evidenţe de la sfârşitul anilor ’80, de la inaugurarea vilei de protocol. Deocamdată, poliţiştii vâlceni nu au suspiciuni că bunuri de patrimoniu ar fi dispărut din Palatul Olăneşti. Se pare că dosarul se va soluţiona cu Neînceperea Urmăririi Penale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.