Avicola Mihăeşti vinovată de “genocidulÔÇ£ găinilor

0
82

A fost dezlegat misterul celor 500 de păsări moarte găsite la Păuşeşti
 
Avicola Mihăeşti vinovată de „genocidul“ găinilor
 
• Administratorul fermei a fost amendat cu 2500 de lei noi
 
Ancheta făcută la Păuşeşti – Măglaşi cu privire la provenienţa găinilor moarte abandonate la sfârşitul săptămânii trecute în localitatea Păuşeşti – Măglaşi a scos la iveală că păsările proveneau de la o fermă din localitatea Măhăeşti. Autorităţile vâlcene sunt în alertă din cauza faptului că la sfârşitul săptămânii trecute au fost descoperite sute de găini moarte într-o zonă izolată dintre localităţile vâlcene Păuşeşti Măglaşi şi Stoeneşti, în punctul „Podu Roşu”. Găinile fuseseră băgate în saci şi aruncate la întâmplare pe marginea unui pârâu aflat în satul Chiciura, comuna Păuşeşti-Măglaşi. A fost demarată o acţiune de incinerare a sacilor, iar analizele de laborator au infirmat ipoteza va păsările să fi murit din cauza gripei aviare. Prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu a decis să demareze în acest sens o anchetă, pentru a descoperi cine se face vinovat de aruncarea sacilor la întâmplare. Prefectul a convocat luni în acest sens şedinţa Colegiului Prefectural. Ancheta a scos deja la iveală vinovaţii. Medicul veterinar concesionar Constantin Olărescu, care s-a deplasat la faţa locului a recoltat probe de la găinile moarte, care au fost aduse la Laboratorul Sanitar Veterinar Judeţean. Despre situaţia de la Păuşeşti a fost informată şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. La nivelul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-a constituit o echipă de specialişti care au stabilit că în sacii de polietilenă erau 4-500 de păsări moarte, în stare de alterare, precum şi alte resturi – sticle, borcane, încălţăminte veche, haine, mături de nuiele şi moloz. „S-a stabilit că păsările respective sunt din categoria găini ouătoare, rasa Rosso, exploatate în sistem intensiv.
Împreună cu Primăria comunei Păuşeşti Măglaşi, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, reprezentanţi ai Prefecturii şi Consiliului Judeţean, toţi prezenţi la faţa locului, s-a luat hotărârea ca toate cadavrele, precum şi toate resturile prezente, să fie distruse prin incinerare şi îngropare. Pe durata nopţii de 25 spre 26 martie s-a hotărât să se asigure paza cadavrelor şi a resturilor, iar în dimineaţa zilei de 26 martie toate cadavrele şi resturile care proveneau din acelaşi loc, au fost incinerate şi îngropate sub supraveghere sanitar-veterinară. În plus s-a dezinfectat locul şi utilajele care au participat la această acţiune. Cadavrele precum şi resturile au provenit de la SC Avicola Impex SRL din localitatea Mihăeşti.” – a precizat Florinel Constantinescu, directorul Direcţiei Sanitar veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea. La societatea respectivă s-a făcut un control de urgenţă, în urma căruia informaţia a fost confirmată. Administratorul unităţii a fost sancţionat cu amenda contravenţională în valoare de 2.500 de lei noi, iar şoferul care a abandonat păsările a primit o amendă de 2.000 de lei noi pentru că abandonat cadavrele la întâmplare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.