Am ratat şansa de a ne consolida poziţia secundă

0
74

Nu am învins o echipă slabă nici cu ajutorul arbitrilor!

 

Am ratat şansa de a ne consolida poziţia secundă

 

deşi oaspeţii au avut un jucător eliminat, noi n-am marcat nici din penalti

 

  Egalul de la Ploieşti din prima etapă a returului şi faptul că adversarul făcea parte din categoria celor modeşti ne dădeau speranţe într-un succes care să ne consolideze locul 2 în clasament, mai ales că principala urmăritoare, Unirea Urziceni, a fost articulată zdravăn de „urbaniştii“ de la CS Otopeni.Startul meciului a fost cum nu se poate mai bun şi înainte de jumătatea primei reprize CSM-ul a marcat, 1-0 prin Ovidiu Ciortan, care s-a dovedit a fi mai inspirat şi mai norocos decât adversarul său direct şi de cât portarul Tufişi. În ciuda ocaziilor avute până la finalul primei părţi a meciului, CSM-ul a mai puncta doar la impresia artistică, iar asta s-a întâmplat foarte rar. Mai mult, când nimeni nu se aştepta, Vlădescu (Inter Gaz) a restabilit egalitatea, cu largul concurs al portarului Pampea. Lucrurile păreau să fie în continuare în avantajul vâlcenilor după ce un fotbalist al echipei oaspete a văzut destul de uşor al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat de pe teren. Trupa lui Adrian Furnică nu a ştiut să profite de superioritatea numerică de pe teren şi s-a avântat într-un atac furibund şi haotic spre poarta lui Robert Tufiş. E drept, au şi existat o serie de ocazii bune de a se marca, însă nici una dintre ele n-a fost fructificată. Pentru ca lucrurile să fie până la capăt favorabile echipei vâlcene, centralul partidei a mai luat o decizie ciudată, acordând cu uşurinţă un penalty cu vreo cinci minute înainte de finalul meciului, moment în care, dacă se marca, victoria era asigurată în contul CSM-ului. Rolul de executant i-a revenit lui Alin Savu (cel mai slab jucător din meciul cu Universitatea Craiova, 0-0 în Zăvoi, în toamnă – dacă vă mai amintiţi!). Savu faţă-n faţă cu Robert Tufiş. Vâlcean contra vâlcean… A executat slab, previzibil Savu, iar Tufiş a apărat, parcă în ciuda celor ce n-au văzut în el un portar bun pentru a fi adus la Vâlcea! Nici ultimele ocazii, din minutele de prelungire, n-au mai putut schimba soarta meciului, iar Inter Gaz a smuls un punct important pentru bucureşteni în tentativa lor de a scăpa de retrogradare. Din păcate, CSM-ul a rămas mult în urma liderului, iar acum simte în ceafă răsuflarea petroliştilor din Ploieşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.