Dramele de lângă noi
• spitalele sunt pline de bebeluşi părăsiţi de mamele lor
• în ultimii ani, fenomenul a luat amploare
Abandonul bebeluşilor în maternităţi a devenit în ultimii ai o practică a mămicilor din Vâlcea. Zeci de nou-născuţi au fost abandonaţi în maternităţile şi în secţiile de Pediatrie ale spitalelor din judeţul Vâlcea. Banii puţini, indiferenţa, fuga de răspundere – sunt tot atâtea cauze ale unui fenomen îngrijorător.
Copilaşi bolnavi
În cursul anului trecut, nu mai puţin de 34 de copii au fost abandonaţi în maternităţile şi secţiile de pediatrie ale spitalelor vâlcene. 12 dintre aceştia au ajuns în centrele de plasament, între timp fiind convocate şi familiile naturale să-i preia. 4 dintre aceşti copii s-au născut bolnavi; unii dintre ei aveau sifilis, alţii malformaţii cardiace.
Rozalia B. este prostituată şi este bolnavă de sifilis. Locul ei de muncă este reprezentat de parcările de tiruri de pe Valea Oltului. Copilul născut de ea este şi el bolnav. Sifilisul nu iartă pe nimeni. „Nu am avut ce să-i fac”, îmi spune ea. Acest verdict este dat de majoritatea femeilor care-şi abandonează fiii sau ficele în spitalele vâlcene. Rozalia mai are acasă trei copii, cărora de-abia are ce să le dea de mâncare. Micuţii trăiesc de pe-o zi pe alta, iar viitorul lor nu este deloc unul luminos. Probabil vor ajunge, peste câţiva ani, să trăiască pe stradă, în canale, de pe-o zi pe alta. Micuţul bolnav de sifilis se va vindeca, însă el va ajunge într-un centru de plasament, alături de alte zeci de copii pe care nu-i vrea nimeni. Părinţii adoptatori caută nou-născuţi sănătoşi, pe care să-i educe aşa cum vor ei. Nimeni nu-şi doreşte un copil cu probleme cardiace, de câţiva anişori. Cu atât mai puţin, nimeni nu vrea să crească fiul unei prostituate.
Alţi 22 de micuţi abandonaţi au fost preluaţi de asistenţi maternali profesionişti. Micuţii abandonaţi au vârste cuprinse între câteva zile şi 4-5 ani. În urmă cu ceva timp, la Direcţia pentru Protecţia Copilului Vâlcea erau înregistrate peste 600 cereri din partea celor care doresc să devină asistenţi maternali. Doar 40 din aceste cereri au fost însă acceptate, iar cei care au fost admişi parcurg în această perioadă un stagiu de pregătire, pentru a învăţa ce trebuie să faci atunci când eşti părinte de împrumut. De prea puţine ori însă motivaţia femeilor care vor să devină asistenţi maternali este una afectivă. Aceste femei nu au cine ştie ce dragoste neţărmuită pentru micuţii uitaţi de Dumnezeu. De cele mai multe ori, sunt femei sărace, cele mai multe fără serviciu. O fac pentru banii primiţi de la stat în schimbul îngrjirii micuţilor. Cele 6 milioane de lei pe care-i dă statul unui asistent maternal, reprezintă de multe ori, o adevărată mană cerească pentru oameni care de-abia îşi duc zilele de pe azi pe mâine.
În ultimul an, a crescut rata abandonului în maternitate. După ce-şi lasă copiii câteva săptămâni în grija medicilor, mamele se întorc după ei. Unii dintre aceşti copii, născuţi prematur, nu au greutatea normală, de minim 2,5 kilograme. Până când micuţul nu ajunge la această greutate, medicii nu lasă mama să-l ia acasă.
Ajutor
Sonia Iorga este asistent social al Maternităţii. Ea se ocupă de toată partea de „birocraţie”, mai exact de problemele sociale legate de declararea copiilor abandonaţi. Ia legătura cu Consiliul Local, cu Primăria, cu medicul de familie. Asistentul social întocmeşte şi procesul verbal pentru copilul abandonat, împreună cu Poliţia, reprezentantul Direcţiei Copilului şi autoritatea tutelară. Atunci când mama internată în maternitate nu are nici un fel de act de identitate asupra ei, i se fac fotografii. Este o procedură standard, care angrenează însă o grămadă de instituţii. De asemenea, se află într-o permanentă legătură cu ONG-urile, pentru găsirea unor soluţii alternative. Au fost cazuri în care Sonia a ajutat familiile nevoiaşe, care au acceptat să-şi ia copiii acasă. Ea le-a procurat materiale de construcţii pentru acoperirea locuinţelor. În plus, ea este şi consilier pentru mamele cu probleme. Discută cu ele, încercând să le ajute să treacă peste momentele grele.
Profil
Cele mai multe dintre mamele abandonatoare sunt analfabete, de obicei de etnie rromă, de condiţie socială precară. De obicei, au mai mulţi copii şi sunt necăsătorite. Ele sunt foarte tinere, de vârste foarte fragede: 13 – 14 ani. Provin din familii dezorganizate, din părinţi alcoolici sau oligofreni. Cele mai multe au probleme psihice şi sunt prostituate pe Valea Oltului. Parcările pentru tirurile turceşti sunt locul lor de muncă. Uneori, câştigă foarte bine, o sută sau două sute de euro pe seară. Alteori, nu câştigă nimic. Câteodată, sunt bătute de clienţi sau de peştii prea lacomi. Din profitul împărţit în mod inegal cu proxenetul, nu mai rămân bani şi pentru creşterea unui copil. Când rămân însărcinate, de cele mai multe ori nimeni nu ştie al cui este copilul. Poate fi al unui client tuciuriu, poate fi doar rodul unei partide de amor consumate în cabina insalubră a vreunui tir cu număr de Ankara.
S-au văzut însă şi cazuri de mame care-şi abandonează copiii şi care au o situaţie materială bună. Eleve olimpice, cu carnetele de note pline cu note de 10. Părinţii le-ar omorî însă dacă ar veni acasă cu un copil. Unele fug de acasă, se refugiază la prieteni, până le vine sorocul. Vin la spital, nasc şi apoi sar gardul maternităţii. Se întorc acasă cu coada între picioare, iau o bătaie bună de la părinţi pentru absenţa nejustificată de acasă, după care îşi reiau viaţa normală.
Munca de asistent maternal
În prezent, în judeţul Vâlcea sunt înregistraţi 381 de asistenţi maternali. Dintre aceştia, 380 sunt angajaţi de către Direcţia pentru Protecţia Copilului, unul singur de ONG-uri.
Nu mai puţin de 18 familii de vâlceni stau la coadă să înfieze copii, însă de foarte multă vreme, „oferta” este zero. Nu există nici un copil adoptabil. Explicaţia este una cât se poate de simplă. Procedura este extrem de anevoioasă, iar criteriile sunt foarte aspre. Părinţii adoptatori trebuie să întrunească o serie de condiţii pentru a convinge statul că pot creşte un copil. Trebuie să aibă salarii bune, o locuinţă proprietate personală, trebuie să manifeste o afecţiune deosebită pentru copii. Nu este suficient să vrei să adopţi un copil, trebuie să şi ai mijloacele de a o face. În plus, şi cei care vor să adopte au pretenţiile lor. Vor să fie siguri că într-o bună zi, nu se vor trezi cu cineva la uşă, care le va spune că timp de ani de zile au crescut copilul altuia, şi acum trebuie să-l dea înapoi. De asemenea, copilul adoptat trebuie să corespundă şi el unor criterii. Nimeni nu-şi doreşte un copil handicapat. Nimeni nu vrea un copil cu probleme cardiace. Nimeni nu vrea un copil născut în cabina unui tir turcesc. Nimeni nu vrea să fie mama sau tatăl copilului unei prostituate, a unui copil care încă din prima zi de viaţă a fost bolnav. De sifilis sau de cine ştie ce boală moştenită.
Cea mai complicată muncă este aceea de găsire a familiei lărgite, rude până la gradul IV, în care poate fi reintegrat copilul. De această problemă se ocupă Compartimentul de Asistenţă Socială şi birouri zonale. Asistenţii sociali lucrează împreună cu Poliţia, şi poate dura luni de zile până când familia este găsită. Uneori, căutarea poate fi extinsă în alt judeţ, sau chiar într-un alt stat. Sunt extrem de dese cazurile în care femei din late judeţe vin să nască în Vâlcea, pentru a li se pierde urma. În acest cazuri, este foarte greu să mai găseşti rudele copilului. Acestea nici nu vor să ştie de el, aşa cum nu vor să ştie de mama lui. Rar se mai găseşte câte o mătuşă sau o bunică, dispuse să crească respectivul copil. Câteodată, familia lărgită nu este găsită niciodată, iar micuţul va creşte într-un centru de plasament.
Mamele vin în maternitate, nasc, după care le spun asistentelor că vor să-şi cumpere ceva de la poartă. Ele nu se mai întorc niciodată. Sar gardul şi dispar pe străzile oraşului, sau în vreo comună din judeţ. Câteodată, uită că sunt îmbrăcate cu hainele spitalului. Tot ceea ce-şi doresc este să uite că au lăsat în urmă o mână de om, care le-ar fi spus într-o bună zi „mamă”. Tot ceea ce contează este să plece şi să nu se mai întoarcă niciodată în maternitate, la „locul faptei”.
• Octavian HERŢA
