Tată şi fiu falsificau carduri bancare

0
80

Au ajuns la răcoare
 
Tată şi fiu falsificau carduri bancare
 
În Vâlcea, judeţul unde există un adevărat fief al hackerilor şi al escrocilor, care prin intermediul Internetului dau ţepe de miliarde, poliţiştii vâlceni s-au trezit din amorţeală şi au început în sfârşit  lupta împotriva infractorilor. Miercuri, doi bărbaţi, tată şi fiu, din Orleşti-Vâlcea au fost arestaţi, aceştia făcând parte dintr-o reţea din care, de la începutul anului au mai fost arestate, pentru acelaşi timp de infracţiuni, alte două persoane, membre ale aceleiaşi reţele. 
Dumitru Marius Băzăvan (17 ani), elev la un liceu vâlcean şi tatăl său, Dumitru Băzăvan (41 ani), fără ocupaţie, au fost săltaţi de la domiciliu şi au fost băgaţi la răcoare. La domiciliul celor doi membrii ai familiei Băzăvan,  poliţiştii de la Biroul de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (BIICOT) din IPJ Vâlcea dar şi cadrul Brigăzii Piteşti au fost descoperit la percheziţie 20 de instrumente de plată falsificate, peste 1.000 de date de identificare şi securizare referitoare la cărţi de credit, inclusiv coduri PIN ce aparţin unor persoane din ţări precum Spania, Anglia, Australia, SUA, ş.a. “Echipamentul software folosit pentru falsificare era din cel mai sofisticat, de ultimă generaţie, la domiciliul acestora găsindu-se programe de instalare MSR 2006, folosit pentru contrafacerea instrumentelor de plată, manuale de utilizare a acestor dispozitive, denumite uzual “pisică”, cu acestea inscripţionându-se cardurile blank. În banca de date ale celor doi au fost descoperite 3.700 de e-mailuri ale unor persoane din străinătate, dar şi programe utilizate pentru lansarea de licitaţii fictive pe Internet precum şi mai multe pagini «spam», utilizate la obţinerea datelor de identificare ale posesorilor de carduri bancare”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, cms. Marcel Sărdaru. Dacă infracţiunile de licitaţii pe Internet sunt greu de probat, poliţiştii au avut destule dovezi în ceea ce priveşte cardurile electronice. “Cei doi indivizi arestaţi miercuri, tată şi fiu făceau parte dintr-o reţea, din care au mai fost arestaţi alţi doi bărbaţi, unul în luna ianuarie şi altul în februarie”, ne-a spus cms. Marius Dascălu, şeful BIICOT Vâlcea. Procurorul care a făcut propunere de arestare pentru cei doi membrii ai familiei Băzăvan a considerat că lăsarea acestora în libertate nu este oportună, mai ales că imaginea făcută României de astfel de indivizi nu este deloc una foarte bună. Azi însă, avocaţii celor doi au depus apel la Curtea de Apel Piteşti, cerând ca clienţii lor să fie puşi în libertate, că “nu prezintă pericol social”.
 
 
 
În luna ianuarie a fost arestat  Marinel Daniel Munteanu (19 ani), din Râmnicu Vâlcea tot pentru comiterea infracţiunii de fraudă pe Internet, acesta fiind prins de poliţişti în timp ce încerca să scoată bani de la străini, de la un bancomat. Despre activitatea infracţională a lui Munteanu, şeful BIICOT, cms. şef Marius Dascălu, a spus: “În luna septembrie l-am surprins la un bancomat din Râmnicu Vâlcea în timp ce încerca să scoată bani prin această metodă. La prima vedere nu l-am stresat foarte mult, lăsându-l să creadă că nu i se va întâmpla ceva rău. L-am ţinut sub observaţie şi astfel am putut să aflăm mult mai multe despre preocupările acestuia. Tânărul locuieşte în cartierul Ostroveni, într-un bloc cu 10 etaje, şi este absolvent de liceu. Banii îi scotea din bancomate din Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani. Nu vă pot spune prejudiciul total, pentru că cerectările sunt în derulare. A fost cooperat până într-acolo unde i-am probat întreaga activitate informaţională. Este adevărat că de la un bancomat din România se pot scoate bani ai oricărei persoane din lume, dar Banca Naţională a stabilit un cuantum de maxim 400 de euro ce pot fi scoşi o singură dată. Poate însă să scoată de mai multe ori această sumă”, ne-a spus ofiţerul de poliţie.
În anul 2005 Munteanu a obţinut prin Internet date de identificare şi securizare a cărţilor de credit aparţinând unor cetăţeni străini, date pe care le-a implementat cu ajutorul unor dispozitive electronice. Aşa se face că vâlceanul a intrat în posesia mai multor carduri blanck, pe care le-a inscripţionat şi cu ajutorul cărora a scos sume mari de bani din buzunarele străinilor. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, cms. Marcel Sărdaru a spus: “Sistemul de copiere a datelor de identificare este unul destul de ingenios. Individul care va comite frauda pe Internet, intră în posesia adreselor de e-mail a mai multor persoane. Apoi de pe o adeverinţă face rost de antetul unei băncii, îl scanează şi apoi trimite o adresă către persoanele respective care au cont curent la bancă, ca şi cum adresa ar fi din partea respectivei instituţii bancare. Prin adresă motivează că a avut loc o deterioarare a bazei de date a băncii şi îi roagă pe clienţi să transmită pe adresa lui de e-mail, care nu este una cu cea  băncii, datele lor de identificare şi secretizare a cărţilor de credit. Având aceste date, confecţionează cu ajutorul unor dispozitive electronice pe care le implemetează pe bandă magnetică, mai multe  carduri blanck, şi aşa se face că scoate prin intermediul bancomatelor bani  din contul străinilor”, a spus cms. Sărdaru. La percheziţia care i s-a făcut, asupra lui Marinel Daniel Munteanu au fost găsite 19 cartele de metrou, trei carduri având diverse inscripţii şi un card blank, care au fost expertizate la 18 ianuarie a.c. ocazie cu care s-a stabilit că acestea conţin date de identificare şi secretizare de pe cărţile de credit ale unor străini. ne ofere date mai concrete legate la acest caz. Pe numele lui Munteanu, Tribunalul Vâlcea a emis mandat de arestare pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică.

La 11 februarie a fost arestat un alt membru al reţelei: Cosmin Constantin Vâlcioiu (23 ani), din Orleşti-Vâlcea tot pentru falsificare de carduri electronice, acesta ţepuind mai mulţi cetăţeni din SUA şi Europa Occidentală, lăsându-i fără bani pe carduri. Vâlcioiu, zis “Şabei” provine dintr-o familie de oameni în rândul lumii, din localitatea Orleşti, tatăl lui fiind muncitor la IFET Băbeni. Mai are o soră şi nimic din felul de a fi al părinţilor nu este moştenit de fiul rătăcitor. Încă de când era minor, puştiul a început să se “specializeze” comiţând mai multe infracţiuni de furt, dar pentru că nu împlinise vârsta majoratului a fost cercetat în libertate, în cazierul său fiind consemnate fapte de natură penală. Mirajul străinătăţii l-a determinat pe “Şabei” să plece pentru câţiva ani în Italia, de unde s-a întors anul trecut. Poate aşa se explică şi “specializarea” sa în infracţiuni de natură informatică, Cosmin Constantin Vâlcioiu intrând în armata de ţepari care au fac ca judeţul Vâlcea să fie considerat pe primul loc în România privind numărul mare de infracţiuni pe Internet. La data de 23 octombrie 2005, poliţiştii de la BIICOT Vâlcea i-au întocmit un dosar penal, fiind pusă în mişcare acţiunea penală asupra junelui, expert în infracţiunile electronice. “Asupra lui s-au găsit CD-uri care conţineau programe de falsificare a unor astfel de carduri internaţionale ce vizau cetăţenii din SUA şi Europa de Vest”, ne-a spus cms. Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. La 10 februarie, Cosmin Constantin Vâlcioiu a fost descoperit de poliţiştii de la echipa operativă într-un apartament al unui prieten din Râmnicu Vâlcea. Reţinut pentru 24 de ore prin ordonanţă, sâmbătă “Şabei” a fost prezentat în faţa judecătorului de la Tribunalul Vâlcea. Cei patru membrii ai reţelei de falsificatori de carduri arestaţi, riscă să stea după gratii între 3 şi 12 ani.

Cosmin RADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.