Populism deşănţat

Populism deşănţat
 
• Octavian HERŢA
 
      Mare-i grădina lui Dumnezeu şi populismul deşănţat al democraţilor! După ce au votat cu voioşie proletară pentru ca privilegiile parlamentarilor să devină realitate, membrii Partidului Democrat nu ştiu cum să mai facă pentru a arunca praf în ochii alegătorilor. Chiar nu înţeleg unde depozitează preşedintele PD, Emil Boc atâta tupeu. Ştiind foarte bine că pediştii lui s-au aruncat care mai de care să-şi voteze privilegii peste privilegii, Boc a ieşit în faţa presei cu o declaraţie ce nu poate provoca decât zâmbete dispreţuitoare. Încercând să mai spele ceva din ruşinea partidului, primarul Clujului şi umbra lui Băsescu a afirmat că va cere renunţarea la privilegii.
      Ridicolul situaţiei a fost dus la extrem de minciunile parlamentarului PD care a fost deconspirat cu probe video că a ridicat mâna pentru votarea privilegiilor. După ce a negat mult şi bine că s-a împotrivit proiectului de lege, acesta a fost pus în faţa evidenţelor; câţiva reporteri inspiraţi au surprins cu ajutorul camerelor video momentul în care alesul neamului s-a aruncat nesăţios să voteze pentru admiterea actului normativ. Şi după toată chestia asta, Boc vine cu populismul lui să ne spună cât de moral este Partidul Democrat…
      În România, minciuna capătă în fiecare zi noi valenţe. Politicienii au rămas la aceeaşi părere primitvă, că electoratul este tâmpit şi înghite toate porcăriile pe care le vede la televizor. Subestimarea capacităţii de înţelegere a populaţiei a adevăratelor sensuri ale actelor politice este o trăsătură fundamentală a clasei politice româneşti. Cum îşi poate imagina domnul Boc faptul că lumea nu pricepe pentru ce se bat politicienii să ajungă deputaţi sau senatori? Cum poate crede şeful PD că nea Gheorghe nu înţelege că pensia senatorului este de 20 de ori mai mare decât pensia lui căpătată după o viaţă de muncă în agricultură? Din punctul meu de vedere, politicianul român are o mare problemă cu bunul simţ; cu cât subevaluează inteligenţa alegătorului, cu atât se adânceşte prăpastia între vorbe şi fapte.
      Una peste alta, parlamentarii au ajuns acolo unde îşi doreau. De ani de zile, singurele legi care au captat în totalitate atenţia senatorilor şi deputaţilor au fost cele referitoare la propriile persoane. Ori de câte ori a fost vorba să se mai adauge ceva drepturilor lor, şi aşa disproporţionate faţă de restul populaţiei, parlamentarii au făcut corp comun şi au ridicat mâna în plen. Când vine vorba însă de majorarea alocaţiilor copiilor, de recalcularea reală a pensiilor, de indemnizaţiile acodate tinerelor mame – pauză! Se găsesc pseudoargumente, se dau explicaţii, se spune că nu sunt bani. Şi evident, domnul Boc nu iese în faţa presei pentru a protesta..