Fuziunea cu PUNR îi întăreşte pe conservatori

0
80

  Fuziunea cu PUNR îi întăreşte pe conservatori

• liderul PC Vâlcea, Dumitru Buşe, este optimist în privinţa alegerilor din 2008

Vineri, la sediul organizaţiei Vâlcea a Partidului Conservator a avut loc o conferinţă de presă, a cărei temă centrală a constituit-o fuziunea PUNR cu PC. Mai exact, cei circa 1.500 de peunerişti vor deveni într-o săptămână membri ai PC.

Fuziune profitabilă

La conferinţa de presă au participat preşedintele PC Vâlcea, Dumitru Buşe, purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Victor Popescu precum şi reprezentanţii PUNR Vâlcea. Fuziunea între cele două partide se va realiza în data de 12 februarie, cu ocazia congresului PC. În acest moment, PC este creditat în sondaje cu aproape 5%, însă după această fuziune este foarte probabil să depăşească acest procent.  Dumitru Buşe a făcut şi un comentariu pe marginea poziţiei PC pe eşicherul politic actual. „Suntem soluţia logică a stabilităţii politice în România. Poate că am greşit că nu am explicat mai bine motivele pentru care am intrat la guvernare. Poate că din punct de vedere al imaginii, era mai bine să rămânem în opoziţie, însă am considerat că interesul naţional este cel mai important. Cât despre discuţiile referitoare la ieşirea noastră de la guvernare, cred că ar fi fost inoportun să se pună pe ordinea de zi a congresului PC această variantă. Pericolul era acela de a nu intra în Uniunea Europeană. Ieşirea de la guvernare nu poate fi folosită ca metodă de lucru de un partid”, a declarat liderul PC Vâlcea.

Declaraţii de purtător de cuvânt

Nici nu a deschis bine gura, că Victor Popescu, purtător de cuvânt al PC Vâlcea, a şi comis-o. După ce a anunţat că targetul partidului pentru alegerile din 2008 este obţinerea unui procent de 20%, Popescu a declarat: „Am obţinut noi 6,3% chiar şi atunci când domnul Perpelea a plecat din teritoriu cu mai toţi oamenii de valoare”. Dumitru Buşe s-a arătat destul de iritat de comentariul junelui: „Formuarea domnului Popescu nu a fost cea mai fericită. Domnul Popescu era mai tânăr, nici nu cred că l-a cunoscut pe domnul Perpelea. Oamenii din PC nu pot fi mutaţi de colo-colo, ca nişte pâini”.  Victor Popescu nu a fost suficient de explicit nici în ceea ce priveşte poziţiile pe care le ocupă în organizaţia PC Vâlcea. Atât în calitate de purtător de cuvânt al partidului, dar şi în cea de consilier parlamentar al deputatului Dumitru Becşenescu, acesta nu a putut prezenta un raport de activitate sau vreo altă formă de justificare a activităţii sale politice.   • Octavian HERŢA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.