Primarul Gutău îşi însuşeşte greşelile lui Sabău
Locuinţele construite de ANL au reprezentat mereu o atracţie către puternicii zilei. Politicieni, funcţionari publici bine înfipţi în scaune, oameni de afaceri, toţi sunt atraşi ca fluturii de lampă, de posibilitatea obţinerii unor bunuri la care oamenii simpli doar visează. În anul 2004, mai mulţi consilieri municipali din Râmnicu Vâlcea, dar şi politicieni şi funcţionari ai Primăriei, au reuşit să pună mâna pe apartamente construite de ANL. Dintre sutele de cereri pentru cele doar 108 apartamente, au fost alese exact cele depuse de mai-marii zilei, pentru ei sau pentru beizadelele lor. De atunci a trecut mai mult de un an şi jumătate. Nimeni nu a luat nici o măsură în acest caz, nici o anchetă nu a fost întreprinsă. Odraslele consilierilor municipali, funcţionarilor Primăriei Râmnicu Vâlcea şi ştabilor locali continuă să locuiască în apartamente sociale pentru tineri fără a fi deranjaţi de nimeni.
Ciolanul nu are culoare politică
În ultima şedinţă a Consiliului Municipal Râmnicu Vâlcea din mandatul 2000-2004, consilierii au votat o listă cu repartiţii pentru un număr de 108 apartamente destinate închirierii tinerilor cu vârste de până la 35 de ani. Pe această listă apăreau copii ai consilierilor locali, salariaţi ai Primăriei Râmnicu Vâlcea sau rude ale acestora, directori de instituţii şi chiar politicieni din sfera Puterii.
Pentru cele 108 de apartamente construite de ANL, la Fondul Locativ au fost depuse peste 800 de cereri. Cele mai multe, depuse de oameni amărâţi, fără un acoperiş deasupra capului, care sperau că vor obţine o locuinţă. „Coincidenţa” a făcut ca în capul listei să ajungă solicitanţi cu pile, persoane influente în administraţia publică locală sau în viaţa politică. Consilierii locali aparţinând mai multor partide au votat în acea memorabilă şedinţă pentru ca beizadelele lor să primească apartamente ieftine şi bune. Şedinţa cu pricina, care a avut loc în luna iulie 2004 a demonstrat unitatea consilierilor atunci când vine vorba de împărţit ciolanul. Dincolo de vederile politice diferite, dincolo de partidele din care aceştia fac parte, un lucru este comun: interesul de a abuza de funcţii pentru a-şi servi propriile interese.
Copiii consilierilor, în capul listei
Trei consilieri municipali – Veronica Belgun (PRM) şi Mihai Moldoveanu (PNL) au ridicat mâna atunci când a fost supusă la vot lista cu beneficiarii apartamentelor. Daniel Gabriel Belgun şi Mihaela Roxana Moldoveanu, ocupând poziţiile 9, 27 respectiv 57 pe listă, sunt cei trei copii ai consilierilor care s-au ales cu apartamente aranjate după ultimul răcnet. Mai mult decât atât, din Comisia pentru Învăţământ, Culte, Sănătate, Cultură, Protecţie Socială, Activităţi Sportive şi de Agrement, care a analizat dosarele solicitanţilor, au făcut parte şi doi consilieri care şi-au sfătuit copiii să-şi depună dosarele.
„Norocoşii” câştigători
Apartamente au mai primit şi soţia purtătorului de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea din acea vreme. Geanina Ionescu, soţia lui Daniel Ionescu s-a numărat printre fericiţii beneficiari ai locuinţelor. Lista cu angajaţii Primăriei care au beneficiat de locuinţe pentru ei sau pentru copii este lungă: Elena Daniela Cherăscu – nepoata secretarului primăriei, Toma Mihăescu (încă în funcţie), Ivan Elena Laura – salariată a primăriei şi Simona Darcle Miftode. Pe aceeaşi listă de află şi nepotul preşedintelui Consiliului Judeţean de atunci – Iulian Comănescu. Adrian Cornel Comănescu, director al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Vâlcea, ocupă „meritoria” poziţie 24.
Aprobare tacită
Imediat după şedinţa de Consiliu Municipal în care s-a aprobat lista, Prefectura Vâlcea a fost somată să iniţieze un control în acest caz. Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic. Autorităţile au conchis că nu este vorba de o încălcare a legalităţii, ci mai mult de nişte încălcări ale moralităţii. Cu alte cuvinte, nu a fost nimic ilegal, ci doar un pic imoral… În rest, toate bune. Deşi a fost ameninţată că va fi exclusă din PRM din cauza faptei sale, fostul consilier Veronica Belgun nu a păţit nimic. Ea se află şi azi în PRM Vâlcea, ba chiar, din când în când, participă şi la conferinţele de presă. Un alt consilier, Mihai Moldoveanu, stă chiar mai bine decât anul trecut. PNL, partid din care face parte l-a pus fix în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea. Nici actualul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutău, nu vede nici o problemă în ceea ce s-a întâmplat în iulie 2004, pe vremea când era viceprimar. „Nu cred că a fost vreo problemă. Ştiu că s-a vorbit mult pe tema asta, dar haideţi să vă spun ceva. Criteriile au fost de aşa natură încât să-i avantajeze pe unii. De exemplu, erai avantajat dacă lucrai în administraţie. Ce să facă oamenii ăia? Să nu-şi depună dosarele?”, spune primarul Mircea Gutău, fără să pomenească însă nimic despre sutele de cereri ale cetăţenilor de bună credinţă.
Sfidare pe faţă
Câţiva dintre aşa-zişii tineri care locuiesc în blocurile ANL din Ostroveni sfidează pur şi simplu familiile de tinerii care au nevoie cu-adevărat de locuinţe sociale. Aceştia lipsesc cu lunile din apartamentele respective, având în mod evident alte locuinţe. La această sesizare, primarul Mircia Gutău dă din umeri neputincios: „Vă mulţumim pentru sesizare, dar trebuie să vă spun că lipsa acută a locuinţelor sociale din Râmnic ne-a făcut de multe ori să verificăm şi răsverificăm (?!) situaţia locatarilor, care stau în blocurile ANL. Dosarele la care faceţi referire au fost analizate la Direcţia Taxe şi Impozite. Conform legii, contractul pentru o locuinţă socială poate fi reziliat doar dacă persoana lipseşte din locuinţă o perioadă de cel puţin 2 ani. Proba se face cu martori şi se ajunge în instanţă. În urma sesizării pe care aţi trimis-o, Direcţia Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei a cerut administratorului blocurilor ANL să întocmească o evidenţă a persoanelor, care locuiesc aici şi să prezinte consumul de apă caldă şi rece înregistrat la fiecare apartament.“ Aşteptăm şi noi cu mult interes această situaţie. (Nicu Trandafir)