Mânăstirea Dintr-un Lemn – sculptată dintr-un singur trunchi de copac
Mânăstirea Dintr-un Lemn atrage şi ea foarte mulţi vizitatori, în special datorită felului cum a fost construită bisericuţa veche, din trunchiul unui singur copac. Mânăstirea este situata la aproximativ 25 de kilometri sud de municipiul Râmnicu Vâlcea şi la 12 kilometri spre nord de Băbeni, pe valea Otăsăului, în comuna Frânceşti. Potrivit unei vechi tradiţii locale ar fi luat fiinţă în primele decenii ale secolului al XVI-lea prin edificarea în acest loc a materialului unui singur stejar. Ea a fost ridicată în cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoană care se păstrează şi azi în biserica de piatră a mânăstirii. în baza acestei tradiţii aşezarea monahală de la Frânceşti poartă numele Dintr-un Lemn.
Una dintre cele mai rare icoane din lume se păstrează la mânăstire
Cea mai veche mărturie despre mânăstire a fost consemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care l-a însoţit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoriile acestuia prin Ţările Româneşti – între anii 1653-1658. El susţine că un călugăr ar fi găsit o icoană a Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular. În acel moment el ar fi auzit o voce care l-ar fi îndemnat să zidească o mânăstire din trunchiul acelui copac. Mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Creţanul, cercetând mânăstirea la 29 iulie 1745 scria: ”Un cioban cu numele Radu, în timpul lui Alexandru Vodă (1568-1577) a visat Icoana Maicii Domnului despre care aminteşte Paul de Alep şi, tăind stejarul în care a fost găsită icoana a făcut din lemnul lui o bisericuţă numita din această pricină Dintr-un Lemn”. Cam acelaşi lucru afirma în 1842 şi poetul Grigore Alexandrescu. Existenţa stejarilor seculari, precum şi a icoanei sunt astăzi probe de necontestat pentru adevărurile consacrate în legendă. Mânăstirea a fost de altfel construită chiar pe locul stejarului purtător de icoană, după toate probabilităţile pe la mijlocul secolului al XVI-lea. Bisericuţa din lemn este lucrată din bârne groase, încheiate în coadă de rândunică. Are o formă dreptunghiulară, cu o lungime totală de 13 de metri, lăţime de 5,50 metri şi o înălţime de aproximativ 4 metri. Este înconjurată la exterior de un brâu în torsadă, săpat în grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fără turlă. Iconostasul, sculptat în lemn de tei în 1814, este o veritabilă operă de artă, ca şi multe dintre icoanele de lemn care împodobesc bisericuţa în interior. Icoana Maicii Domnului, de care este legată existenţa acestui aşezământ monahal este păstrată cu multă veneraţie în biserica mare. Mânăstirea are dimensiuni impresionante, fiind înaltă de 1,50 metri şi lată de 1,10 metri.
Printre primele imagini ale Fecioarei Maria
În anul 1929 Andrei Grabar, de la Universitatea din Strasbourg a vizitat mânăstirea şi, studiind icoana a identificat-o ca fiind pictată în secolul IV la mânăstirea Theothokos din Grecia, după un model care se spune că ar fi aparţinut Apostolului Luca, cel care a pictat-o pentru prima dată pe Fecioara Maria. Conform tradiţiei, în lume se mai păstrează doar trei exemplare asemenea celei de la Dintr-un Lemn. Profesorul I.D. Ştefănescu afirma însă că icoana a fost zugrăvită abia în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Conform lui A.M. Muzicescu icoana ar fi lucrată înainte de 1453 la Bizanţ sau la Muntele Athos, folosindu-se un model mai vechi. Cea din urmă ipoteză este şi cea mai plauzibilă, dar modul în care icoana a ajuns în România rămâne necunoscut. Începuturile Mânăstirii Dintr-un Lemn sunt legate de unele tradiţii sau legende care conservă fără îndoială o parte din adevăr.
Matei Basarab şi Preda Brâncoveanu – daţi drept ctitori ai mânăstirii
Primul document în care apare numele aşezământului monahal poartă data de 20 aprilie 1635. Într-o altă mărturie, scrisă la 27 noiembrie 1640 Matei Basarab spune că a zidit mânăstirea ”de isnoava de’ntemei”. El o insera printre mânăstirile pe care le-a întemeiat. Pisania bisericii de zid, aflată deasupra intrării principale, care datează din anul 1715 a fost scrisă la porunca lui Ştefan Cantacuzino (1714-1716), confirmă cele aflate din documentul din 1640, şi anume faptul că biserica de zid a fost construită de Matei Basarab. De fapt şi pomelnicul mânăstirii, scris de Dionisie, Eclesiarhul Mitropoliei de Bucureşti în anul 1804, după cel din 1715 îl dă drept ctitor pe Matei Basarab. Tot cu Matei Basarab începe şi pomelnicul din 1845 scris de Gheorghe Gherontie de la Hurezi, document în original aflat în colecţia mânăstirii. Cu toate acestea Paul de Alep, care a vizitat mânăstirea în decursul anilor 1653-1658, la aproximativ 20 de ani după întemeierea bisericii de piatră adaugă la cele consemnate de tradiţia locală şi de documentele scrise până atunci că mânăstirea este ctitoria unui mare spătar şi boier contemporan cu Matei Basarab. La cele confirmate de Paul Alep şi în baza unor documente mai recente Radu Creţeanu afirma că ”autorul celei de a doua etape constructive a mânăstirii Dintr-un Lemn, a complexului edificiilor din piatră din care face parte şi biserica din zid nu poate fi altul decât însuşi Preda Brâncoveanu, fost mare spătar şi mare culcer, mare vornic, viitor ban”. De altfel este posibil ca la această construcţie să fi participat atât domnitorul, cât şi ruda sa, marele boier Preda Brâncoveanu. Acest fapt este confirmat de tabloul ctitorilor din pronaosul bisericii din piatră.
Loc de rugăciune pentru aviatori şi marinari
Biserica de astăzi prezintă în linii generale arhitectura lui Matei Basarab. Din punct de vedere arhitectonic biserica de zid este în plan triconc, cu altar octogonal, iar pronaosul se termină cu un pridvor pe stâlpi. Pe lângă icoana Sfintei Fecioare, de care este legat trecutul mânăstirii se păstrează cele două policandre de la Şerban Cantacuzino şi doamna Marica Brâncoveanu, cele trei icoane mari împărăteşti, precum şi alte 36 de icoane mai mici, zugrăvite în anii 1833-1840 de Gheorghe Gherontie de la Hurezi. În 1715 Ştefan Cantacuzino restaurează în întregime clopotniţa mânăstirii, situată la intrarea în incinta principală şi Casa Domnească. După restaurarea din 1938-1940, făcută de Ministerul Aerului şi Marinei acest ansamblu monahal a devenit în mod simbolic altar de închinare pentru aviatori şi marinari.