Şi luându-şi raniţa cu undiţele şi scăunelul în ea, aprinzându-şi şi o ţigară, o luă hârş-târş la deal. Şi căută o gheaţă, că baltă n-avea cum să-i zică tocmai în miezul iernii. Şi hârş-târş, după vreo trei ore de umblat, tocmai când se crăcăna de ziuă, văzu în depărtare gheaţă.
"O, ce noroc pe mine, Doamne! Ce mă bucur că mi-ai fost de ajutor! Uite gheaţă, dar uite-mă şi pe mine!"
Şi nea Iulică Brănosu cel încăpăţânat o luă ţintă spre ea. Nu-l interesa nimic. Vroia o copcă şi atât. Nu se întrebă nici de ce gheaţa asta este îngrădită cu plăci de ciment, nu cu sârmă ori cu lanteţi din lemn, nici că este prea iluminată, că are porţi cu lanţ prins cu lacăte şi mai ales de ce este în oraş.
El nu vroia decât o copcă şi atât. Sări poarta fără să fie observat, se instală undeva în dreapta gheţei, nici spre centru nici la margine şi dăi cu toporul. Harşt! Harşt! "Măi, a dracului gheaţă, da’ groasă mai e!" Harş! Harşt! În fine, după o oră de muncă îşi lansă firul în copcă şi se puse pe aşteptat. Nici nu sesiză că se făcuse ora douazeci! El aştepta semnalul fie şi al unui oblete, că de peştele cel mare se cam lămurise el. Deodată se trezi lângă el cu un bărbat "pus pe harţă", gândi el, după ce acesta îl luă la întrebări.
– Ce faci, mă aici?
– Ia, taică, şi eu la copcă!
– Du-te mă, nene, acasă, că aici nu-i nici un peşte! Pierzi timpul de pomană! "Ete, al dracului, acesta vrea să-mi ia locul!"
– Nu, taică, mai stau! Bărbatul râse pe sub mustaţa-i stufoasă şi plecă. Dar peste alte două ore reveni şi-l luă iar la rost.
– N-auzi, măi, nene, că aici nu este peşte?
– Ce vorbeşti, dumneata! Vrei să-mi iei locul?
– Nu, mă, nene, că aici nu este peşte!
– Dar de unde şti, dumneata, de eşti aşa sigur?
– Păi, cum să nu ştiu, mă, nene, dacă eu sunt paznicul acestui patinoar?
– Cum ai zis? Patinoar? Ptiu; Bată-te dracu, să te bată, Iulică! Da’ prost mai eşti! Şi, râzând, mai mult, plătind şi o amendă zdravănă, ca să nu-l ducă la poliţie că a spart gheaţa patinoarului, , nea Iulică Brănosu plecă spre gară!…
George Achim.
