Guvernarea DA a însemnat doar dezlănţuirea împotriva PSD
Nu ştiu ce ne aşteaptă în 2006. Noi minciuni, valuri de scumpiri, lovituri la adresa democraţiei, UE sau NU(E)? Cert e că trăim într-o ţară care nu merge nicăieri, cu o conducere fără busolă, fără hartă şi fără echipaj. Într-o ţară în care bilanţul puterii la un an de guvernare înseamnă strict dezlănţuirea împotriva PSD. Aşteptăm ca puterea să spună oamenilor care sunt realizările şi ne-împlinirile, nu un miting anti-PSD care demonstrează că singurul lucru care uneşte PNL de PD este ura şi teama faţă de PSD. Şi mai ales nu mă aşteptam din partea primului-ministru al unei ţări căruia i se mai întâmplă să se întâlnească pe holurile de la Bruxelles cu Tony Blair, că ideologia de stânga este echivalentă cu corupţia. Numai un impostor ar putea aduce o asemenea acuzaţie unei ideologii care este îmbrăţişată de 60 % dintre români şi jumătate din Europa. Niciodată în viaţa mea, sau cu atât mai puţin, în vieţile reîncarnaţilor mei, n-am văzut, auzit, trăit sau asistat la o înverşunare, la o luptă politică mai surdă împotriva unui partid, chiar şi la un an de la alegeri. Pesediştii sunt vânaţi, hăituiţi, căutaţi şi cotonogiţi până-n gaură de şarpe. PSD-ul are corupţi, nimeni nu neagă această axiomă, însă, are şi cei mai mulţi specialişti, spre deosebire de ADA, care am constatat că nu are valori de promovat, ci doar mărunţi profitori, neprofesionişti, cadre specializate mai degrabă în lipirea afişelor şi uneltiri lipsite de demnitate. Alianţa ştie toate aceste lucruri, de aici şi apriga sa luptă împotriva unei Opoziţii solide. Moştenirea mătuşii Tamara a ţinut capetele de afiş ale ziarelor ultimelor zece zile, însă, de ce nu se spune nimic de tunurile de miliarde de euro date de oamenii Puterii. Tratamentul ar trebui să fie acelaşi pentru toţi, iar Alianţa să nu mai facă titluri de glorie din tema „Corupţii PSD”. Teama revenirii PSD la guvernare i-a făcut pur şi simplu pe portocalii lui Băsescu s-o ia razna. Las’ să crească preţurile, să moară industria, că e mult mai importantă distrugerea definitivă a duşmanului pregătit să preia puterea, afacerile cu statul, maşinile de lux, funcţiile şi ştafeta Puterii. Nu mai există vreo îndoială că 2005 a fost anul marilor minciuni şi promisiuni ne-onorate. La sfârşitul lui 2004, culoarea portocalie, cuvântul fraudare, teatrul ieftin prilejuit de retragerea înlăcrimată a lui Theodor Stolojan şi abuzul de putere al lui Traian Băsescu au produs un guvern cârpit, o coaliţie imorală, născută din trădare şi animată doar de goana după ciolan. Bilanţul guvernului condus de Tăriceanu este unul al eşecurilor în linie. Nu cunosc un guvern post-decembrist căruia să i se potrivească mai bine decât cabinetului Tăriceanu sintagma „Guvernul Faliment”. Este uimitoare performanţa actualei puteri de a rata toate ţintele macroeconomice propuse pentru acest an. Creşterea PIB s-a redus la mai puţin de jumătate faţă de 2004, avem cel mai mare deficit comercial de după 1989, un deficit de cont curent mai ridicat cu 28%, o rată a inflaţiei care a depăşit cu 1,5% ţinta oficială, o datorie externă care a crescut cu 5 miliarde de euro. Poate aş fi acceptat ruperea chingilor economiei dacă aş fi văzut măcar un singur proiect important în infrastructură. Colac peste pupăză, criza inundaţiilor, o situaţie excepţională şi dramatică pentru mii de români, a fost tratată cu o neglijenţă de neacceptat. În timp ce lumea o duce tot mai rău şi se confruntă cu tot mai multe probleme, cu o sărăcie din ce în ce mai accentuată, Alianţa şi-a concentrat şi continuă să-şi îndrepte toate eforturile pe un singur aspect: eliminarea PSD. Preşedintele ţării a dovedit că nu are nici onoare, nici cuvânt. Politic, Alianţa nu a adus nici o „surpriză” plăcută. Politica şantajului practicată de fiecare partid al coaliţiei, conflictele permanente, chiar interne, abuzurile de putere ale preşedintelui au dărâmat însăşi autoritatea statului. Aşa am ajuns să avem un stat incapabil să facă faţă situaţiilor de criză – inundaţiile, epidemia de rujeolă, violenţele din şcoli, paralizat de un preşedinte imprudent care tropăie cu bocancii pe firul sensibil al politicii externe sau un prim-ministru decorativ, subminat de preşedinte, atacat de partidele din coaliţie şi contestat în propriul partid. Adi Anghel
