Elevii vâlceni adunaţi de prin baruri cu poliţia ca să meargă la şcoală
Conducerea Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea, prin şeful poliţiei cms. Ion Preda şi adj. şefului poliţiei scms. Eugen Neaţă, a organizat acţiuni în barurile şi localurile din zona Nord a oraşului. Nu mică a fost mirarea poliţiştilor care au găsit nu mai puţin de 14 elevi care în loc să fie la orele de curs îşi duceau veacul prin baruri şi restaurante. Printre chiulangii au fost descoperiţi şapte elevi de la Liceul Henry Coandă, alţi trei de la Liceul Pedagogic şi câte doi de la Liceul Silvic şi Lahovari, găsiţi în baruri din mai multe locuri din oraş. Acţiunea poliţiştilor a vizat reducerea absenteismului din şcoli, chiulangii fiind obligaţi să se ducă la cursuri. Chiulangii au fost obligaţi să se prezinte la sediul poliţiei însoţiţi de părinţii. Şcoala de unde proveneau a fost înştiinţată de actele de “bravură” ale petrecăreţilor din baruri. Tot poliţiştii vâlceni au amendat cu suma de 250 RON alţi şase elevi, proveniţi din diverse şcoli din Râmnicu Vâlcea pentru că au agresat verbal mai mulţi profesori. Băieţii au intrat în incinta Şcolii generale nr. 3 Spiru Haret din Râmnicu Vâlcea şi au adresat vorbe de duh atât cadrelor didactice cât şi elevilor respectivei şcoli.